Timişoreanul Emil Kindlein lansează în premieră mondială microfoane de argint

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Muzicianul şi artistul bijutier Emil Kindlein se pregăteşte să lanseze primele trei microfoane de argint, care reprezintă prototipurile noului său proiect. Microfoanele sunt unicat în lume

Microfoanele realizate de Emil Kindlein reprezintă o premieră mondială fiind realizate printr-un procedeu complex ce presupune o metodă tradiţională de realizare a bijuteriilor.

Microfoanele sunt făcute din argint, după modelul celor existente în anii 50. Obiectele unicat sunt perfect funcţionale. Pentru realizarea unui microfon a folosit până la 500 de grame de argint.

„Nu sunt microfoane de panoplie, sunt pentru cântat. Fiecare microfon este unic în felul său. Urmează o linie clasică a anilor 50, dar ele sunt creaţiile mele, nu sunt copiate. Ideea este ca muzicianul săi aibă un microfon propriu şi unic în lume”, a declarat Emil Kindlein.

Operele au fost realizate de la zero, începând cu turnarea, laminarea, instalaţia electronică, până la probe şi inaugurarea lor într-un concert. Acest eveniment va avea loc joi, 13 iunie, la Sinagoga din Cetate.

“Nu ştiu în ce măsură va fi cineva interesat în România de cumpărarea de microfoane de argint. Încă nu am stabilit preţurile, dar deja am confirmat un review într-o revistă din America. Cred că piaţa americană şi cea din occident va fi mai deschisă”, a mai spus Kindlein. 
 

Pe parcursul evenimentului de lansare, de la Sinagoga de pe strada Mărăşti, muzicianul Emil Kindlein îi are ca invitaţi pe Doru Iosif (actor la TNT), Gabi Szorad (BIO), Lelia Nicolaiciuc, Dorothea Iordănescu, Beck Corlan, Kooperativa şi All Friends Band. 
 

Artistul susţine că realizarea microfoanelor reprezintă încununarea experienţei a trei generaţii ce împletelşte meşteşugul de bijutier, tehnica electronică şi arta muzicală. Emil Kindlein a moştenit meşteşugul de la bunicul său, care a fost un celebru artist bijutier şi ceasornicar la Lugoj, cu începere din anul 1929.


Emil Kindlein a moştenit şi atelierul de ceasornicărie şi bijuterie al bunicului, care cuprinde şi o colecţie de peste o mie de orologii, cu care a realizat şi câteva expoziţii de succes. 

Citeşte şi:


Muzicianul Emil Kindlein a pus bazele primului muzeu particular din zona de Vest

Prăvălie şi atelier de ceasornicărie de la începutul secolului XX GALERIE FOTO
 

Emil Kindlein Museum – o oază de istorie printre haine şi pantofi, în magazinul Bega

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi