Timişoara: Vacanţe pe apă cu carduri gold

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timişoara: Vacanţe pe apă cu carduri gold

Costul unei croaziere poate trece de 1.000 de euro, în funcţie de vas şi  de condiţiile de pe acesta, dar şi de destinaţia aleasă. Cei care pleacă în concediu pe vapor au toate facilităţile dintr-un hotel, inclusiv piscină, club, jacuzzi şi saună.

 Vacanţele în care ajungi la destinaţie cu trenul, autocarul sau chiar avionul sunt pe cale să devină învechite pentru cei care preferă apa. Maşinile pot fi înlocuite cu vase elegante de croazieră, la preţuri nu doar pentru bogaţi, ci şi pentru cei care vor să încerce senzaţii noi. O croazieră durează cel puţin o săptămână, dar poate ajunge chiar şi la 20 de zile.
Timişorenii care vor să aibă parte de vacanţe pe apă trebuie să scoată din buzunar, pentru început, aproximativ 500 de euro, la care se va adăuga o sumă egală care să acopere taxele suplimentare, asigurările şi taxele portuare. Majoritatea amatorilor de croaziere pleacă în călătoriile pe mare din porturile italiene, iar până acolo pot ajunge pe cont propriu sau pot fi îndrumaţi de către agenţii de turism.

Vor în Spania sau Tunisia
Deşi pe listele agenţiilor se află şi nenumărate destinaţii exotice, cu preţuri extrem de ridicate, timişorenii optează mai ales pentru Marea Mediterană. Un top trei ale destinaţiilor de croazieră conţine ţări ca Spania, Croaţia sau Tunisia, mai accesibile din punct de vedere financiar. „Când vine vorba despre croaziere, majoritatea clienţilor noştri au peste 30 de ani şi pleacă în croazieră cu familia. Cele mai multe cereri le avem vara şi toamna. Turiştii merg în croaziere pentru că este interesant, vizitează mult mai mult, dar nu sunt obosiţi, stau în vapor ca într-un hotel”, a explicat Felicia Amoaşei, angajată a unei agenţii de turism din Timişoara.

Hotel plutitor
Estul Îndepărtat ca destinaţie de croazieră se caută mai ales primăvara şi toamna, în timp ce Marea Mediterană este aleasă vara. Dubaiul sau Emiratele Arabe Unite sunt vizitate chiar şi iarna de către timişoreni. Destinaţiile exotice, cum ar fi Oceanul Indian, au preţuri mai ridicate, durează mai mult timp şi sunt, în general, ocolite de către locuitorii din Vestul ţării. Agenţii care pun la dispoziţie clienţilor croaziere compară mereu condiţiile de pe vapor cu cele dintr-un hotel de lux. În preţul biletului intră trei mese pe zi, room service, îngheţată sau pizza ca gustări, petreceri, sport şi activităţi de recreere. Turiştii pot înota în piscina vasului în timp ce plutesc pe mare, pot merge la spa, au jacuzzi, saună şi cluburi de noapte.

"Turiştii merg în croaziere pentru că este interesant, vizitează mult mai mult, dar nu sunt obosiţi, stau în vapor ca într-un hotel"
Felicia Amoaşei, agent de turism

Topul destinaţiilor de croazieră
1. Mediterana de Vest    1.180 euro
2. Europa de Sud            1.550 euro
3. Europa de Vest           1.650 euro
4. Dubai                            1.680 euro
5. Capitalele Baltice       1.700 euro

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul