Timişoara: Un student s-a aruncat în cap de pe sediul Politehnicii (UPDATE: ORA 16.20)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un student a murit, în urmă cu câteva minute, după ce a sărit de pe o clădire a Universităţii Politehnica, aflată pe bulevardul Vasile Pârvan din Timişoara.

Lucian Bartoş, de 21 de ani, student în anul doi la Facultatea de Matematică de la Universitatea de Vest, originar din Ordea, a căzut la jumătate de metru de un grup de tineri care trecea pe trotuar, iar hainele şi pantofii unuia dintre tineri au fost împroşcate cu bucăţi din creierul băiatului care a sărit de pe clădire. 

Unei tinere aflate în grupul de trecători, aflată în stare de şos i s-a făcut rău.

Martorii povestesc că cel mai probabil tânărul a sărit de la etajul şapte al clădirii. Portarul clădirii susţine că accesul la acoperiş este blocat.

Medicii legişti au constat că tânărul a rămas pur şi simplu fără cap din cauza impactului puternic cu solul, iar cadavrul a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Timişoara pentru efectuarea autopsiei.

Poliţiştii încearcă să afle condiţiile în care s-a sinucis tânărul. Unul dintre studenţii lângă care a căzut cadavrul crede însă că e vorba de sinucidere. "Cred că dacă l-ar fi împins cineva ar fi încercat să pice altfel. El pur şi simplu a căzut în cap. S-a auzit ca un ghiveci spart", a spus tânărul.

ORA 16.00

Profesorii din cadrul Facultăţii de Matematică susţin că tânărul avea probleme şcolare. Deşi era student în anul doi, tânărul avea patru restanţe din anul I  de studii, pe care nu a reuşit să le promoveze la ultima sesiune de examene.

Astfel, risca să nu poată promova anul şi să nu îşi mai continue studiile. În semestrul întâi din acest an universitar, profesorii susţin că tânărul nu a trecut deloc pe la şcoală.

Lucian Bartoş a fost student al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare în anul universitar 2006/2007, însă a renunţat la Politehnică şi s-a transferat la Vest.


ORA 16.20: Studentul sinucigaş, elev de 10 în liceu

Lucian Bartoş a absolvit liceul în Oradea, la Colegiul Emanoil Gojdu. Tânărul a avut la bacalaureat note foarte mari, obţinând media generală 9.55. El a reuşit dealtfel să studieze la fără plată. Colegii de facultate nu îl cunosc foarte bine pe Lucian. "Trecea foarte rar la şcoală. Nu am apucat să îl cunosc şi nu ştiu ce l-ar fi determinat să facă asta", a spus Beniamin Bogoşel, unul dintre colegii de la Facultatea de Matematică. Poliţia nu a reuşit încă să determine cauzele sinuciderii. "Tânărul nu a lăsat niciun bilet de adio. Continuăm cercetările pentru a stabili condiţiile decesului", a spus inspectorul Sergiu Rus, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”