Timisoara: REGIUNEA PE SCURT / Au amendat 400 de şoferi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timisoara: REGIUNEA PE SCURT / Au amendat 400 de şoferi

Cele mai importante ştiri din regiune publicate în cotidianul "Adevărul" şi ediţiile locale ale cotidianului "Adevărul de Seară".

TIMIŞOARA / Au amendat 400 de şoferi
Poliţiştii de la Rutieră au stat ieri la pândă, pentru a-i surprinde şoferii indisciplinaţi pe şoselele Timişoarei. Aproape 30 de şoferi au rămas fără carnet din cauza depăşirii vitezei legale şi pentru că au condus băuţi. S-au aplicat peste 400 de sancţiuni în valoare totală de aproximativ 40.000 de lei. Olivia Tulbure

ARAD / Drum spiritual pe asfalt proaspăt
Drumul care duce la Schitul „Veşmântul Maicii Domnului” din localitatea arădeană Tămand a fost reparat, astfel încât să poată fi parcurs şi pe timp de vreme nefavorabilă. Credincioşii care doresc să se roage în acest lăcaş de cult pot să vină acum, în zile de sărbătoare, cu orice tip de autoturism. Paula Bulzan

HUNEDOARA / Proiect turistic de milioane de euro
Prima telegondolă din Valea Jiului va urca în zona turistică a municipiului, în Pasul Vâlcan, unde se află ruinele celebrului „Castel din Carpaţi”, descris în romanul lui Jules Verne. Lucrările sunt executate de o firmă italiană. Valoarea totală a proiectului este de 28 de milioane de euro. Adrian Sălăgean

CARANSEBEŞ / Se deschide târgul de meşteşuguri
A XII-a ediţie a “Târgului Meşterilor Populari” se va organiza, în perioada 10-13 septembrie, la Caransebeş. Vor participa artişti populari din toate zonele ţării. Ei vor comercializa produsele lucrate cu multă măiestrie şi le vor arăta celor prezenţi secretele  meşteşugurilor. Oana Carasâz

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă