Timişoara: Povestea bebeluşului ucis în căminul crimei de la Medicină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timişoara: Povestea bebeluşului ucis în căminul crimei de la Medicină

În clădirea unde Trifu Schroth a fost ucis şi tăiat în bucăţi, o altă viitoare doctoriţă şi-a aruncat copilul în toaletă.

Căminul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara nu este la prima abatere când vine vorba de crime şi alte acte de violenţă. Cu doar un an în urmă, în primăvara anului 2008, o studentă cazată în căminul 1 a fost acuzată de pruncucidere, după ce a născut în luna a opta şi şi-a abandonat fiul într-un wc. Anchetatorii nu au stabilit încă dacă a fost vorba despre un avort spontan sau dacă bebeluşul încă mai respira când a fost aruncat în toaletă.

Cămin cu probleme

Trupul fără viaţă al nou-născutului a fost descoperit de un student. Tânărul a anunţat portarul, care, la rândul său, a sunat la Poliţie. Surse din cadrul Secţiei 1 de Poliţie spun că aceiaşi poliţişti chemaţi în cazul pruncuciderii au venit şi la găsirea cadavrului lui Trifu Schroth, rromul tranşat la Medicină.

Când au văzut pentru prima dată petele de sânge, poliţiştii s-au gândit că este vorba despre o nouă pruncucidere. Aceeaşi sursă care a dorit să îşi păstreze anonimatul a declarat că în cămin funcţiona un regim hotelier: „Constant erau probleme, iar în decursul acestei veri modalitatea de cazare s-a scăpat de sub control din cauza aglomeraţiei din perioada examenelor”. În prezent,  dosarul este încă nefinalizat, iar tânăra urmează să fie internată pentru o perioadă într-un spital de psihiatrie.

„Studenta a născut în noaptea de 4 spre 5 martie 2008. În prezent, dosarul ei se află la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, iar anchetatorii aşteaptă ultimele expertize”, a declarat Nonus Ungureanu, şeful Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Timiş.

Crimă sângeroasă

În urmă cu două săptămâni, trupul tranşat în bucăţi al rromului Trifu Schroth, judecător de stabor, a fost găsit în portbagajul propriei sale maşini, în parcarea Căminului 1 de Medicină. Studenţii medicinişti Sergiu Florea şi Carmen Bejan au fost acuzaţi de crimă şi complicitate la crimă. Între timp, tinerii şi-au schimbat declaraţiile de mai multe ori.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort