Timişoara: Oraşul pe scurt
0Cele mai importante ştiri din ediţia locala a cotidianului „Adevărul de Seară“.
ASTAZI, ORA 8.00
„Frumoasa Adormită” s-a vândut şi pe vreme urâtă
Timişorenii au înfruntat ploaia pentru cartea „Frumoasa Adormită”. Chioşcarii spun că foarte multe cereri. „Când se vin cărţile de la „Adevărul” trebuie să vină şi soţul să mă ajute”, a spus o vânzătoare. Nu uitaţi că abonamentul este cea mai sigură cale de a obţine colecţia.
ASTĂZI, ORA 10.00
Gripa porcină, ţinută sub control
Timişoreanul diagnosticat cu gripă porcină săptămâna trecută rămâne internat la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş”. Ministerul Sănătăţii a anunţat astăzi că dintre cele 18 cazuri infectate cu virusul A/H1N1 pe teritoriul României, doar două mai sunt internate.
ASTAZI, ORA 11.00
Discuţii pentru banii de la stadion
Consilierii judeţeni se întâlnesc astăzi pe comisii pentru a stabili suma cu care Consiliul Judeţean Timiş va finanţa lucrările la stadionul Dan Păltinişanu pentru ca arena să corespundă normelor cerute în Liga Campionilor. Suma alocată va fi de aproximativ 400.000 de euro.
ASTĂZI, ORA 12.00
Teatru timişorean la festival naţional
Două spectacole ale Teatrului German de Stat Timişoara au fost selectate la a 19-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru de la Bucureşti. Producţiile timişorene care vor fi jucate în noiembrie pe scena din capitală sunt „Cântăreaţa cheală” şi „Pool. No water”.
ASEARĂ, ORA 23.00
Pumni împărţiţi din dragoste
Un tânăr de 30 de ani, din Timişoara, s-a ales cu dosar penal pentru loviri şi alte violenţe pentru că şi-a bătut iubita. Femeia a chemat poliţia, după ce a fost bătută cu pumnii şi picioarele. Ea încercat să se despartă de tânăr după o relaţie de doi ani şi a luat bătaie.