Timisoara: Negocieri ca la piaţă pentru blocuri de lux

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dezvoltatorii atrag bănăţenii cu bonusuri şi preţuri făcute împreună cu clienţii.

Criza financiară continuă să ţină îngheţată piaţa imobiliară, iar singurii care se încumetă să cumpere sunt cei care au lichidităţi.

Dezvoltatorii imobiliari din Banat recurg, mai mult ca niciodată, la negocieri când au un potenţial client. Diferenţa între preţul de pornire şi cel obţinut după discuţii poate fi mare în cazul în care cumpărătorul vrea să facă o investiţie considerabilă, cum ar fi să cumpere mai mult de un apartament.

Discount-urile se fac în unele cazuri şi pentru cei care aduc noi clienţi firmei respective sau pentru cei care plătesc cu banii jos. Cu toate acestea, nu în toate situaţiile se fac negocieri. Cei mai mulţi agenţi imobiliari spun însă că reuşesc să „îi simtă“ pe cei care sunt dispuşi să plătească fără să aibă nevoie de reduceri.

Bonus pentru plata cu banii jos

 „Am avut cazuri în care s-a plecat de la un preţ de 72.000 de euro şi s-a ajuns la 70.000 de euro pentru un apartament cu două camere. Chiar dacă este criză, există interes pentru piaţa imobiliară, dar multe discuţii sunt doar tatonări. Nu este ceva nou, românului mereu i-a stat bine cu negocierea“, a declarat Sorin Bratu, agent imobiliar. În urma negocierilor, preţul poate scădea însă chiar şi cu 9 la sută.

Valoarea avansului este foarte importantă în cazul negocierilor dintre dezvoltatorii imobiliari şi potenţialii clienţi. „Putem negocia modalitatea de plată, valoarea avansului, perioada în care trebuie efectuată plata. Şi înainte de criză am fost deschişi către aşa ceva“, a precizat şi Monica Barabas, manager de proiect. Nu în toate cazurile se negociază din punctul de vedere al preţului. Unii clienţi pot primi diverse bonusuri dacă au mai mulţi bani puşi deoparte.

Dezvoltatorii le pot da centrale de apartament, aparate de climatizare, rulouri sau loc de parcare gratuit. „Mulţi clienţi sunt interesaţi de proiectul Prima Casă. Se pot pune, de exemplu, centrale termice, dar depinde şi de avansul pe care ei îl pot oferi“, a spus Anita Heiman, reprezentat al unui dezvoltator imobiliar din Timişoara.

Cadouri pentru cumpărători

Dezvoltatorii imobiliari pun la bătaie apartamente de lux la preţuri care pot fi oricând mai mici. Dacă nu se fac reduceri, clienţii sunt momiţi cu mici cadouri, cum ar fi montarea gratuită de rulouri, loc de parcare, climă sau centrale de apartament.

Diferenţa între preţul de pornire şi cel final poate fi mare dacă investiţia e mare

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?