Timişoara: Fanii lui "Poli" aprind stadioanele (VIDEO)
0Suporterii timişoreni au făcut o pasiune pentru torţe şi crează spectacol atât pe teren propriu cât şi în deplasare. Şi la partida de duminică împotriva Stelei, câteva zeci de torţe au fost aprinse în Peluza Sud.
Citeşte şi:
Pantilimon îşi cere scuze pentru greşeala din meciul cu Steaua
Pleacă Sabău de la "Poli" după prima înfrângere în campionat? (SONDAJ)
Încă de la formarea primelor galerii organizate, în România, fanii bănăţeni şi-au făcut un renume pentru folosirea pirotehniei. Anii '90 au fost dominaţi de fumigene, majoritatea făcute chiar de fani, acasă, din rumeguş sau alte materiale cu ardere mocnită.
Odată cu dezvoltarea internetului, dar şi a deschiderii granţielor, fanii din România au început să preia modurile de manifestare ale galeriilor occidentale, iar torţele au devenit preferatele suporterilor din ţară, inclusiv ale timişorenilor.
Regulile stricte impuse de UEFA, care au interzis în totalitate folosirea de materiale pirotehnice, au fost aplicate în ultimii ani şi în România, însă suporterii găsesc în continuare soluţii pentru a se manifesta aşa cum cred ei de cuviinţă.
Amendaţi în nenumărate rânduri şi chiar interzişi pe stadioane din cauza folosirii de materiale pirotehnice, fanii timişoreni nu renunţă la pasiunea lor, un mesaj afişat la Târgu Jiu, în sezonul trecut, fiind elocvent: "Mereu va arde, nu poate fi stinsă, pasiunea noastră pentru o torţă aprinsă".
Folosirea intensă a torţelor se întoarce şi altfel împotriva fanilor. Preşedintele lui CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a aruncat în cârca suporterilor timişoreni responsabilitatea pentru racheta care a explodat lângă Bonfim, susţinând chiar şi după apariţia unor probe video care îl contrazic că doar aceştia puteau face acest lucru, având în vedere antecedentele lor.
Şi la meciul cu Steaua din etapa trecută bănăţenii au aprins câteva zeci de torţe, iar mai jos puteţi vedea şi alte imagini cu atmosfera creată de suporterii timişoreni pe stadioane: