Timişoara: Bugetul pentru copiii bănăţeni în vacanţa mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Părinţii foarte ocupaţi îşi pot lăsa copiii la cluburi speciale care le fac program în funcţie de teme şi pasiuni.

Vacanţa de vară aduce cu ea trei luni de timp liber în care micuţii din Vestul ţării pot pleca în tabere sau pot participa la cursuri de vară. Părinţii care au un program din ce în ce mai încărcat pot să apeleze la cluburi specializate care au grijă de copii pe toată durata vacanţei.

Tabere şi cursuri de vară


Un astfel de club propune un program clar: lunea se rezolvă temele de vacanţă, marţea se citeşte, iar miercuri e rândul filmelor pentru copii. În fiecare joi, imaginaţia zboară pentru că au loc ateliere creative. Vineri, micuţii fac sport. Pentru un astfel de program, părinţii trebuie să scoată din buzunar 549 lei, în fiecare lună. Două tabere şcolare, printre cele mai bine cotate din ţară, sunt puse la dispoziţia elevilor hunedoreni: tabăra de la Costeşti şi tabăra de la Căprioara. Potrivit lui Cristian Grigoraş, directorului Direcţiei pentru Tineret Hunedoara, toate cele 160 de locuri au fost ocupate, iar pentru multe dintre acestea s-au făcut rezervări încă de anul trecut.  Începând cu data de 13 iulie, elevii din judeţul Arad pot urma cursuri de dans, teatru sau pictură. Programul de educaţie artistică complementară este organizat de Centrul Cultural Judeţean Arad sub genericul Şcoala de Vară 2009 şi se va încheia la finele lui august. Peste 700 de copii s-au înscris deja la aceste cursuri.

Excursii la munte

Tinerii din Reşiţa pot să meargă la unul dintre cele două ştranduri sau, dacă sunt mai norocoşi şi au maşini, pot să urce la Văliug sau Gărâna.

„Nu prea avem ce să facem aici. Dacă mergem la ştrand plătim destul de mult. În jur de 30 de lei cheltuim pentru o zi. Şi asta cu limitări. Una dintre variantele la care ne-am gândit este să urcăm cu cortul la Trei Ape, iar colegii mei vor şi în tabără la mare”, a spus Daniel Ponoran, elev. În vacanţă, copiii din Reşiţa care au role şi skate-uri vor face plimbări în Parcul Copiilor de la Intim. Cei care vor să plece pentru o săptămână sau două de acasă, pot să opteze pentru una dintre ofertele puse la dispoziţie de Direcţia pentru Tineret. Singura tabără care este deschisă în această vară este cea de la Râul Alb. (Oana Carasâz, Tiberiu Stroia, Claudia Adjudean). ;


Program de vacanţă
Tabără Costeşti    420 de lei
Club pentru copii    549 lei/lună
Curs limbi străine    400 de lei
Curs de dans    300 lei/3 luni
Curs aerobic    100 lei/lună
Ştrand    30 lei/zi

Mai multe pentru tine:
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul