Timişoara: Autorităţile nu ştiu nimic de tentativa de mituire de la "Poli" - Zagreb

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timişoara: Autorităţile nu ştiu nimic de tentativa de mituire de la "Poli" - Zagreb

Dan Alexa a mărturisit că înainte de partida cu Dinamo Zagreb cineva i-a oferit 500.000 de euro pentru a „trânti” meciul. Autorităţile nu au înregistrată nicio plângere în acest caz, iar cei de la „Poli” sunt enigmatici în declaraţii.

A venit cineva la mine înaintea meciului cu Dinamo Zagreb, am rezolvat imediat situaţia cu domnul Iancu. Dacă se va merge în continuare cu acest caz, probabil acel om va avea mult de suferit. E cunoscut de foarte multă lume în Timişoara, ne salutam, însă nu mă aşteptam să facă aşa ceva”, a fost mărturisirea lui Dan Alexa, în direct la DigiSport.

Patronul echipei timişorene a admis că situaţia este reală. „Subiectul nu e străin de club. Nu vreau să confirm sau să infirm. Ne-am luat toate măsurile şi ne am izolat. Clubul nu are mijloacele să demonstreze că jucătorul a fost abordat, dar mă bucur că există caracter. Poate am apelat la Poliţie, dar nu am făcut public. Lucrurile s-au întâmplat şi în competiţia internă. Nu e prima dată”, a spus Marian Iancu.

Cui au spus?

Oficialii clubului bănăţean au declarat că „poate” au apelat la Poliţie, însă autorităţile nu au nicio plângere înregistrată pe această temă. „O astfel de plângere ar trebui să fi fost înaintată la Serviciul de Investigare a Fraudelor, am verificat acolo şi nu este înregistrată nicio sesizare în cazul acesta. În mod normal, chiar dacă ar fi fost doar un telefon, plângerea ar fi fost ulterior înregistrată undeva”, a declarat Marinela Postolache, purtător de cuvânt al IPJ Timiş.

Nici biroul DNA din Timişoara nu a fost sesizat. „Ce pot să vă spun sigur e că pe noi nu ne-au anunţat. Depinde de la caz la caz, e posibil să ne autosesizăm. În cazul în care situaţia a fost făcută publică, în mod normal ne vom autosesiza. Însă dacă cei de la Poli spun că au anunţat autorităţile, instituţiile vor comunica între ele, pentru a nu lucra în paralel. După verificările preliminare, procedăm conform legii şi începem investigaţia”, a declarat Tamaş Schiffbeck, şeful DNA Timişoara.

Sorin Altmayer, principal suspect

Conform DigiSport, cel care a oferit suma presupusă a fi din partea mafiei pariurilor a fost fostul arbitru timişorean Sorin Altmayer. Acesta nu a putut fi contactat, închizându-şi telefonul imediat după îzbucnirea scandalului. În sezonul trecut, Altamyer a fost director executiv la CFR Timişoara, fiind membru în Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal. CFR Timişoara, echipă aflată acum în pragul desfiinţării, a fost în dese rânduri în centrul atenţiei din cauza suspiciunilor în privinţa unor partide, jucătorii fiind acuzaţi voalat că pierd meciuri pentru a câştiga la pariuri.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online