Timişoara are un laborator de geofizică unic în România. Datările de vârstă prin metoda Carbon 14 se pot face acum la Szeged

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Misiunea arheologilor din Timişoara va fi uşurată în urma unui proiect tranfrontalier Ungara-România

Arheologii, muzeografii şi cercetătorii din zona de Vest nu vor mai fi nevoiţi să meargă la Bucureşti, unde se află singurul laborator de datare prin metoda Carbon 14.

Arheologii din zona de vest a României şi cei din estul Ungariei vor putea lucra împreună în urma dezvoltării unui inedit centru transfrontalier denumit EnvyArch. 

Este vorba de un proiect implementat de Universitatea din Szeged în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timişoara, cu o finanţare de la Uniunea Europeană în valoare de 680.000 de euro. 
 

Proiectul a fost implementat în mai multe situri arheologice din cadrul judeţelor Arad, Timiş, Bekes şi Csongrad, obiectivele principale ale proiectului fiind realizarea şi dezvoltarea a trei laboratoare care să sprijine, pe termen lung cercetarea sustenabilă în domeniul arheologiei şi problemelor de mediu: un laborator de datare cu radiocarbon/C14, un laborator de datare TL/OSL prin termoluminiscenţă, ambele la Universitatea din Szeged, şi un laborator de geofizică, care va fi disponibil la Universitatea de Vest din Timişoara.
 

“În România, singurul laborator de datare prin metoda Carbon 14 se află la Bucurşeti. De acum, arhgeologii şi specialiştii din zona de vest vor putea să utilizeze acest laborator de la Szeged. La noi se va afla laboratorul de geofizică, şi acesta unic în acest fel în România. Este un laborator mobil, cu instrumente care se folosesc pe teren, astfel că îl pot utiliza şi partenerii din Ungaria. Acesta este ideea acestui proiect transfrontalier. Cu acest laborator de geofizică se pot face cercetări la o adâncime de 20 de metri, se poate vedea ce este în substrat, fără să fie nevoie să se sape”, a declarat Alexandru Onac, unul din cei care s-au ocupat de implementarea proiectului EnvyArch.



Aşadar, pentru a afla vârstele unor obiecte descoperite, specialiştii din zona de vest nu mai trebuie să bată drumul până la Bucureşti, la singurul laborator din ţară care face datări prin metoda Carbon 14, ci vor avea la dispoziţie laboratorul de la Szeged, aflat la o distanţă de doar 116 kilometri faţă de Timişoara. 

Investiţiile în infrastructură au fost realizate în paralel cu implementarea unor iniţiative de cercetare care să acopere necesitatea unor astfel de studii la nivelul arealului de interes, al întregii regiuni transfrontaliere, precum şi la nivel naţional şi internaţional. 

Pe lângă obiectivele principale de dezvoltare a unor laboratoare de înaltă performanţă, o ţintǎ foarte importantǎ a fost aceea a formǎrii de tineri cercetǎtori în acest domeniu, creşterea capabilitǎţi de implementare a unor metode moderne de cercetare în domeniul arheologiei şi cunoaşterii mediului natural.

Mai multe pentru tine:
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare