Telparkul draconic a intrat pe ultima sută de metri: parcare cu porția în centru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timişorenii care au parcat pe trotuar au fost obligaţi să plătească amendă

Reprezentanții Administrării Domeniului Public Timișoara (ADP) insistă pentru aprobarea noului regulament de parcare din oraș. Una din cele mai importante schimbări se referă la parcarea în centrul orașului, unde se propune o staționare de maximum două ore. 

Noul regulament Telpark a ajuns la a treia strigare. După ce a fost propus pentru aprobare în perioada alegerilor, proiectul a fost retras pentru a se discuta într-o perioadă în care consilierii să nu fie atât de tentați să facă reguli de dragul voturilor. Astfel că proiectul revine în actualitate, iar cei de la ADP sunt mai hotărâți ca oricând să îl pună în practică.

Citeşte şi:

Jumătate de milion de euro din ridicări
La jupuială pe trotuar cu arsenalul „Gheara“

O mașină stă parcată în medie 5 ore

Șeful de la ADP Timișoara, Liviu Barbu susține că s-a realizat un studiu care arată că o mașină ocupă un singur loc de parcare cinci ore pe zi, ceea ce este foarte mult. „Una din prevederile noului regulament  se referă la limitarea staționării pe 22 de străzi din zona centrală și a piețelor agroalimentare”, a spus Barbu. Potrivit acestuia, pe străzile respective apar probleme din cauza aglomerării, dar și a faptului că piețarii ocupă câteva sute de locuri de parcare cu depozite pe roți. 

Șeful Poliției Comunitare, Doru Spătaru a spus la rândul lui că regulamentul trebuie aprobat astfel încât să se facă ordine, în special în zona centrală. „Nu trebuie să pierdem situația de sub control”, a spus Spătaru. 

Noul regulament va crea haos pentru că șoferii care au abonament pe străzile din zona centrală vor rămâne fără el, primind înapoi contravaloarea bonului. De asemenea, controlul timpului staționat se va face pe baza unor tichete care afișează ora de parcare, tichete ce vor putea fi cumpărate de la chioșcuri sau de la parcometre (automate de bilete). 

O altă propunere a celor de la ADP se referă la introducerea sistemului Telpark și sâmbăta. Liviu Barbu a spus însă că această măsură nu se impune neapărat, însă limitarea parcării este necesară. 

Străzile pe care se va introduce parcarea limitată sunt:

1. Piața Libertății

2. Lucian Blaga

3. Vasile Alecsandri 

4. Bolyai Ianos

5. Dimitrie Cantemir

6. General Praporgescu

7. Proclamația de la Timișoara

8. Augustin Pacha

9. Eugeniu de Savoya

10. Victor Vlad Delamarina

11. Piața Țepeș Vodă (Doicești)

12. Ionel I.C. Brătianu (Dr. Russel)

13. George Cosbuc

14. Paul Chinezul

15. Matei Corvin

16. Radu Neagu

17. Florimund Mercy

18. Piata Sfantu Gheorghe

19. Telbisz Carol (Bocsa)

20. Traian Doda (Tarcului)

21. Palanca

22. Enrico Carusso

VEZI AICI proiectul pentru noul regulament Telpark

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”