„Te iert, dar nu te uit”. Cât de valabilă este o astfel de iertare, conform preoţilor şi psihologilor

Un subiect de o importanţă majoră în relaţiile interumane, iertarea este de multe ori relativizată. În timp ce unii iartă cu adevărat celor care i-au greşit, alţii doar spun că au iertat, iar această stare se traduce de multe ori prin expresia devenită deja celebră „te iert, dar nu te uit”. O astfel de iertare este, însă, egală cu zero.

„A scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greşeala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva”. Astfel este definit în DEX cuvântul iertare. Piatră de temelie a creştinismului, iertarea este întâlnită de multe ori în Biblie atât ca exemple de iertare, cât şi ca învăţătură pe această temă. Exemplul suprem de iertare este, însă, moartea Mântuitorului, care s-a jertfit pentru iertarea păcatelor oamenilor. Astfel, multe pasaje biblice îi învaţă pe credincioşi să ierte, iar iertarea să fie una deplină. Un exemplu în acest sens este versetul biblic, care spune să ierţi de 70 de ori câte 7, adică ori de câte ori este nevoie.

Iertarea a fost, însă, „îmblânzită” prin expresia „te iert, dar nu te uit”. „Nu există aşa ceva pentru că iertarea presupune şi implică iubire şi când ne gândim la iertare ne gândim la Dumnezeu, care a iertat şi ne aruncă păcatele în Marea Uitării. Expresia <te iert, dar nu te uit> înseamnă că poate că odată îmi aduc aminte că mi-ai greşit şi ce fac? Mă răzbun?”, a explicat preotul Ioan Cerbu.

„Iertarea este raportată la obiectul ei. Sunt persoane care au capacitatea de a ierta, sunt persoane care trăiesc obsesiv anumite lucruri şi atunci iertarea nu prea funcţionează în astfel de cazuri. Oamenii au capacitatea de a ierta, dar asta implică să vrei, ori sunt persoane care nu îşi impun să ierte şi nici nu pot să facă acest lucru”, a explicat psihologul Ica Popa.

În privinţa uitării unor situaţii trăite, specialistul a spus că poţi uita doar dacă suferi de o amnezie, altfel este doar alegerea de a nu mai trăi emoţional anumite stări. „Nu uităm lucruri. Că alegem să nu ne gândim la ele, sau că avem tehnici de distragere a atenţiei atunci când trecem prin ele, e cu totul altceva. Dacă nu este implicată amnezia ca proces fiziologic, oamenii nu uită lucruri, dar se raportează la ele diferit. Nu e un proces cognitiv, ci unul emoţional. Dacă am reuşit să golesc conţinutul emoţional raportat la acel eveniment sau la acea persoană faţă de care se manifestă iertarea, pot să îmi aduc aminte fără să trăiesc emoţia aferentă evenimentului”, a mai explicat psihologul potrivit căruia iertarea este benefică în primul rând celui care iartă pentru că „altfel ajungi să trăieşti aceleaşi emoţii şi după 15, 20 sau 30 de ani şi asta cu siguranţă nu poate ajuta”.