Tânărul care a măzgălit pereţii Liceului C.D. Loga din Timişoara a fost identificat. Cum a fost pedepsit "tupeistul"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii locali au dat de urma tânărului care a măzgălit cu spray-ul graffiti pe clădirea Colegiului Naţional C.D. Loga.

„Atât tupeu am” şi „naşpa” stătea scris la intrarea în Colegiului Naţional C.D. Loga din Timişoara. Măzgălitura cu spary graffiti a apărut pe pereţi sâmbătă noaptea. După câteva zile de cercetări, poliţiştii locali au dat de urma celui care a vandalizat şcoala. 
 

“Poliţiştii locali l-au identificat ca fiind B.F., de 19 ani, din Timişoara, acesta fiind sancţionat cu amendă maximă, conform Legii 554/2003 privind măsuri pentru asigurarea aspectului estetic al localităţilor, de 2.500 lei. De asemenea, datele acestuia au fost comunicate reprezentanţilor Colegiului C.D. Loga, în vederea efectuării demersurilor de recuperare a prejudiciului ca urmare a refacerii faţadei deteriorate. Tânărul a declarat că a scris pe clădire crezând că va fi amuzant pentru prietenii săi”, au anunţat cei de la Poliţia Locală Timişoara.
 

Acesta este cel de-al doilea caz în ultimele două săptămâni în care astfel de tineri sunt depistaţi şi sancţionaţi drastic pentru astfel de fapte.

Poliţia atrage atenţia că înscrierea sau aplicarea pe ziduri, pe faţadele imobilelor proprietate publică sau privată, pe monumente istorice şi de arhitectură sau pe orice alt tip de construcţii a inscripţiilor neautorizate, prin utilizarea de vopsele, spray-uri şi alte asemenea materiale care murdăresc sau produc deteriorarea ori distrugerea bunurilor în cauză, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 2.500 lei, cei depistaţi riscând şi fie traşi la răspundere şi cu privire la măsurile de curăţare sau refacere a faţadelor. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată