Tânărul bolnav de leucemie pentru care regretatul jurnalist Mile Cărpenişan a făcut campanie umanitară s-a stins din viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Daniel Mădălin Răduţă a trecut în nefiinţă la sfârşitul săptămânii trecute, la o clinică din Milano, după trei ani de luptă cu leucemia, timp în care a trecut prin două transplanturi de măduvă, unul de la fratele său, altul de la mama sa.

Daniel Răduţă a fost diagnosticat în noiembrie 2009 cu leucemie acută limfoblastică. Soluţia este un transplant de măduvă, de fapt o injectare de celule sănătoase de la un donator compatibil. Pentru această procedură, care costă peste 100.000 de euro, Daniel a fost internat la Spitalul „San Raffaele" din Milano.

La începutul lui 2010, regretatul jurnalist timişorean Mile Cărpenişan a aflat povestea lui Daniel Răduţă şi a decis să pună umărul şi să ajute aşa cum poate. La o gală de caritate, jurnalistul de război a scos la licitaţie casca pe care a purtat-o în numeroasele sale călătorii în zone de conflict, o cască la care ţinea foarte mult. În sprijinul acţiunii au venit mai mulţi jurnalişti şi bloggeri timişoreni, iar acea gală a fost doar începutul unei campanii în urma căreia s-au strâns banii necesari pentru operaţia lui Daniel.

Daniel Mădălin Răduţă a încetat din viaţă vineri, lăsând în urmă o soţie şi un băieţel în vârstă de trei ani. Odihnească-se în pace.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai