Supravieţuitorii deportărilor în Bărăgan au mărturii pe care nici istoricii nu ştiu să le asculte
0Foştii deportaţi în Bărăgan sunt nemulţumiţi de faptul că nu le-a fost scrisă încă oficial povestea. Deportarea celor peste 40.000 de bănăţeni în urmă cu 60 de ani în Bărăgan a fost comemorată în „Sara Bănăţană”.
Silviu Sarafolean şi Teofil Subu, adică preşedintele, respectiv vice-preşedintele Asociaţiei Foştilor Deportaţi în Bărăgan, au adunat 11 volume cu mărturii ale supravieţuitorilor. „Cărţile le-am donat, nu le-am realizat pentru bani”, a spus Silviu Sarafolean. „Este o casă a neuitării pe care am donat-o Muzeului Satului Bănăţean, iar ei au lăsat-o în paragină, au făcut din ea depozit de cartofi”, a afirmat el. De aceea, au apelat la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet pentru a expune mărturii ale deportării.
Comemorarea acestui episod a adus în discuţie o durere comună a celor prezenţi la „Sara Bănăţană”, şi anume absenţa istoricilor care să scrie istoria completă a Banatului.
Sorin Forţiu, jurnalist şi istoric, a explicat această lipsă prin faptul că „istoricii noştri rămân cantonaţi strict pe câte o nişă”. Sorin Forţiu a mai afirmat că sunt profesori universitari, presupuşi istorici, care fac traduceri slabe, „trăiesc copiind istoria pozitivistă scrisă de unguri în secolul XIX, iar pe baza acestor lucruri iau doctorate”. El susţine că „dacă nu ştii cele patru limbi ale bănăţenilor, nu poţi să scrii această istorie; fiecare etnie şi-a scris propria istorie, care se bate cap în cap cu celelalte”.
După ce în comunism nu a fost voie să se vorbească despre aşa numita „dislocare” a oamenilor, azi nedreptăţile de atunci nu mai reprezintă interes. „Raportul făcut de Vladimir Tismăneanu a rămas ca o carte de poveşti pe care, odată ce a citit-o, copilul o aruncă la gunoi”, spunea Silviu Sarafolean.
Cinci ani din copilărie cu foame şi orori
Silviu Sarafolean şi Teofil Subu erau copii atunci când au fost duşi să trăiască în aşa-numita Siberie a României. Familiile lor s-au trezit după noaptea de Rusalii a anlui 1951 în faţa câte unui ţăruş înfipt în câmp, cu explicaţia „aici e casa voastră”. Cinci ani mai târziu, ţăranii bănăţeni s-au putut întoarce acasă, unde au găsit – din nou – mai nimic.