„Şpagă” zugrăvită la Medicină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viitorii medici au scris cuvântul periculos pe faţada universităţii, însă vopseaua a acoperit rapid revolta. În ultimii ani, studenţii acuză tot mai des că profesorii de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” le cer mită ca să îi treacă examenele.

Toţi cei care au intrat ieri dimineaţă în clădirea Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş“ (UMF) din Timişoara au fost întâmpinaţi de mesajul pictat pe faţadă: „Şpagă, se apropie sesiunea”. Reprezentanţii UMF au vopsit imediat peretele-pericol public. „Dacă se dă importanţă şi la ce se scrie pe ziduri, ce să mai zic. Eu nu comentez scrisul pe ziduri”, a declarat Ştefan Drăgulescu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara „Victor Babeş”.

Pe parcursul anilor, mai multe incidente de la Universitatea de Medicină din Timişoara au atras atenţia asupra instituţiei. În iunie 2004, profesorul universitar Ioan Branea, care preda „Medicină generală” la UMF, a fost filmat cu chiloţii în vine de o studentă care venise la el pentru o mărire de notă. Pentru două puncte în plus, profesorul a cerut sex oral şi „puţin” sex normal cu studenta. A fost o săptămână „vedetă” pe posturile de televiziune.

„Banii nu sunt totul”

Studenta ucigaşă de la Medicină, Carmen Bejan, a povestit cu lux de amănunte, la Tribunalul Timiş, cum a ajuns să se vândă pentru sex. „M-am prostituat pentru că îl iubeam pe Sergiu şi amândoi aveam nevoie de bani pentru şpăgile de la examenele de restanţe. Ţiganul m-a oprit pe stradă şi când i-am spus că sunt studentă, mi-a oferit bani. Pentru că în societatea noastră banii sunt totul”, a declarat Carmen Bejan, studenta ucigaşă de la Medicină.


Magistratul timişorean Mircea Creţu, care a judecat procesul în care Carmen Bejan şi Sergiu Florea au fost condamnaţi la ani grei de închisoare pentru că l-au omorât, într-un cămin al Medicinei, pe Trifu Schroth, a fost de altă părere. „Banii nu înseamnă totul. Nu ştiu de unde aveţi această impresie greşită. Dacă apreciaţi că banii nu fac totul, nu ajungeaţi în situaţia asta”, a spus judecătorul.

Vopseaua era pregătită

Şefii UMF s-au mobilizat în timp record şi au acoperit cuvântul ruşinos. „Au scris ăştia cu vopsea pe clădire. Cred că au scris azi noapte, că ieri nu era. Într-adevăr, noi am vopsit azi dimineaţă. Noi întotdeauna când zugrăvim clădirea, mai păstrăm o găleată cu aceeaşi nuanţă, pentru orice eventualitate. Nu s-au mai întâmplat asemenea incidente până acum”, a declarat Filip Fiat, director economic al UMF.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €