Societatea Timişoara protestează vehement faţă de grosolana jignire adusă lui Mircea Mihăieş de către Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Mihăieş

Organizaţiile şi asociaţiile civice din Timişoara s-au solidarizat cu scriitorul Mircea Mihăieş, despre care Victor Ponta susţinea că ar avea idei şi atitudini fasciste.

Societatea Timişoara - simbol al instaurării şi apărării valorilor democratice în România postcomunistă prin istorica Proclamaţie din 1990 - îşi exprimă indignarea şi perplexitatea faţă de afirmaţiile primului ministru Victor Ponta care respinge decorarea de către Preşedinţie a fostei conduceri a ICR susţinând că scriitorul şi profesorul Mircea Mihăieş ar avea idei şi atitudini fasciste. 

“Protestăm public faţă de o asemenea grosolană jignire adusă unei personalităţi publice dedicate din anii 1990 principiilor democratice şi statului de drept şi care a respins de nenumărate ori antisemitismul, rasismul şi naţionalismul primitiv. Cerem tuturor intelectualilor de bună credinţă să respingă asemenea agresiuni totalitare împotriva unor oameni cu idei şi principii culturale şi civice diferite de acelea ale baronilor premierului Victor Ponta”, au transmis reprezentanţii Societatăţii Timişoara, care au realizat şi o petiţie online. 

„Este o neghiobie a lui Victor Ponta. Ce se poate comenta? Acum discut formula de dare în judecată a lui Victor Ponta. Nu vreau să mă îmbogăţesc de pe urma lui. El a declarat nişte aberaţii şi ar trebui să plătească pentru ele. Textele mele sunt publice nu le ţin în baie, sunt curios de unde a dedus aşa ceva”, a declarat Mircea Mihăieş, pentru debanat.ro.
 

De asemenea, Filiala Timişoara a Uniunii Scriitorilor s-a solidarizat cu Mircea Mihăieş şi aşteapta scuzele lui Ponta.


„Nu trebuie să fii priceput în istoria literară românească, în valorile literaturii comparate ca să înţelegi că Mircea Mihăeş este unul dintre cei mai importanţi scriitori români din ultimele trei decenii. Prozator, eseist, teoretician, critic şi istoric literar, autor de cărţi traduse în numeroase limbi străine, Mircea Mihăieş ilustrează, cum foarte puţini, fenomenul cultural românesc şi european prin studii, dar şi prin atitudini culturale bine înţelese pretutindeni. E un lider cultural de excepţie, atât în calitate de conducător de revistă, de profesor conducător de doctorate, de membru al Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor. Dacă respectăm cultura română trebuie să scriem că epitetrele aberante care i-au fost adresate jignesc nu un om, un scriitor, ci cultura română de azi în întregul ei. Aşteptăm cuvenitele scuze”, a declarat Cornel Ungureanu, Preşedintele Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă