SMURD regional de 10 milioane de euro, bani europeni, blocat de interesele financiare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape niciun proiect public din Timiş, realizat cu bani europeni, nu este început la termen, din cauza intereselor financiare imense. Firmele descalificate la licitaţii din diferite motive, contestă deciziile, iar asta atrage după sine mari întârzieri. Este şi cazul proiectului care vizează înfiinţarea unui SMURD regional.

Regiunea Vest a reuşit să obţină mai multe finanţări europene în diferite domenii. De la iniţierea proiectelor şi până la finalizarea lor este însă un drum foarte lung şi aproape niciun proiect nu începe la termen. Întârzierile sunt cauzate de interesele financiare pentru că firmele trag la bani europeni ca la un borcan cu miere. În momentul în care autorităţile organizează licitaţia, societăţile declarate necâştigătoare contestă în instanţă, iar până la judecarea cauzei trec luni de zile în care nu se face nimic.

SMURD-ul regional, blocat din martie

Judeţele Timiş, Arad, Hunedoara şi Caraş-Severin s-au asociat şi au cerut bani europeni pentru înfiinţarea unui SMURD regional prin cumpărarea de echipamente noi. „Achiziţionarea echipamentelor specifice pentru îmbunătăţirea capacităţii şi calităţii sistemului de intervenţie în situaţii de urgenţă şi pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi a primului ajutor calificat în regiunea de Vest”, este numele pompos proiectului prin care se pot cumpăra echipamente medicale de 10.000.000 de euro. Finanţarea a fost aprobată în luna martie, dar de atunci şi până acum, proiectul nu a avansat deloc.

Prima licitaţie contestată

După aprobarea finanţării, Consiliul Judeţean Timiş (CJT), care gestionează proiectul a organizat licitaţia pentru „managementul proiectului”. Una din firmele care a fost declarată necâştigătoare a contestat licitaţia, iar asta a fost o primă amânare a proiectului. „Contestaţia a fost depusă la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, care a analizat cererea şi a respins contestaţia, menţinând decizia prin care a fost desemnată firma câştigătoare. La mijlocul acestei luni se va semna contractul cu societatea care a câştigat licitaţia pentru managementul proiectului”, a spus purtătorul de cuvânt al CJT, Jana Lavrits.

A doua licitaţie nici nu a început

Desemnarea firmei care se ocupă de managementul proiectului nu înseamnă mare lucru pentru că, potrivit procedurii, următorul pas este organizarea licitaţiei pentru achiziţionarea echipamentelor: autospeciale pentru descarcerări grele, autospeciale pentru intervenţii la accidente colective, echipament central de comandă şi control. Licitaţia va fi organizată la sfârşitul lunii octombrie, dar nu ar mira pe nimeni să se amâne din nou desemnarea câştigătorului din cauza contestaţiilor. „Este o practică să se conteste licitaţiile. Când nu se contestă este o excepţie. Soluţia ar fi modificarea legii prin penalizarea firmelor care contestă doar de dragul de a contesta, pe de o parte şi pe de altă parte modificarea principalului criteriu, care este preţul cel mai mic”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Timiş.

În toate aceste condiţii stagnarea proiectului până anul viitor nu ar mira pe nimeni, cu atât mai mult cu cât aşa s-a întâmplat şi la deponeul ecologic, unde s-a organizat de trei ori licitaţia, dar şi la lucrarea de la drumurl Buziaş-Lugoj, un alt proiect realizat din bani europeni.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie