Foto Şi-a condus copilul şi părinţii pe ultimul drum. Vezi FOTO de la înmormântarea victimelor de la Şag!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lacrimile nu au putut exprima durerea Ana-Mariei Toth, femeia care şi-a condus pe ultimul drum, joi după-masa, fiul şi părinţii. Femeia a putut asista la înmormântare numai sub efectul calmantelor.

Durere şi lacrimi în comuna timişeană Şag, unde Ana-Maria Toth şi-a înmormântat copilul de numai şapte ani şi ambii părinţi.

Micuţul Rafi a fost dus pe ultimul drum de mamă, mătuşi, străbunici, dar şi de întreaga comună. Ceremonia funerală a durat numai 30 de minute, conform tradiţiei catolice, religia sub care a fost crescută Ana-Maria Toth. Vecinii spun că femeia a asistat la înmormântarea copilului său sub efectul calmantelor.

EXCLUSIV Studenta criminală de la Medicină este însărcinată. Acesta este motivul pentru care a cerut întreruperea executării pedepsei

Asta, după şocul pe care l-a suferit când a ajuns în ţară şi şi-a văzut copilul şi ambii părinţi adoptivi trecuţi în nefiinţă. Pe parcursul ceremoniei, mama îndurerată a stat alături de coşciugul fiului ei, pe care l-a îmbrăţişat, de câte ori a avut ocazia. „Mă doare prea tare", i-a mărturisit aceasta mătuşii ei.

Mama micuţului ucis de tată a leşinat când l-a văzut în sicriu UPDATE

Conform apropiaţilor, Ana-Maria Toth va părăsi ţara şi se va întoarce în Italia la părinţii săi naturali, întrucât nu o mai reţine nimic în comuna Şag.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist