Seara lampioanelor în Parcul Rozelor din Timişoara: “Lumină pentru cei pierduţi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anul trecut au fost lansate peste 1.000 de lampioane. Sâmbătă vor fi în jur de 2.500

Pentru anul acesta vor fi împărţite timişorenilor până la 2.500 de lampioane, care vor fi lansate din Parcul Rozelor în amintirea celor care au murit de cancer

Asociaţia OncoHelp, cu sprijinul Primăriei Timişoara şi a Casei de Cultură îi invită pe timişoreni la cea de a doua ediţie a evenimentului „Seara lampioanelor – lumină pentru cei pierduţi”. Acesta va avea loc sâmbătă, în Parcul Rozelor.Evenimentul va debuta la ora 18.00.

Vor fi  amplasate în parc pavilioane cu diverse workshop-uri şi ateliere: aranjamente florale, ceramică şi  face-painting, pictură cu nisip colorat, precum şi un atelier de uleiuri şi turtiţe organice din plante  susţinut de Organic Joy.

Va fi prezent la „Seara lampioanelor – lumină pentru cei pierduţi” şi Grupul de Suport „Violeta” al persoanelor diagnosticate cu cancer la sân, în care voluntarele vor confecţiona diverse obiecte hand-made şi va exista o expoziţie cu ce s-a realizat în cadrul orelor de terapie prin artă organizată săptămânal în cadrul Clinicii OncoHelp.

Pe scenă vor urca dansatori de la Şcoala de balet “Rodica Murgu” şi FIT Timişoara, Trupa Mini-mini Reflex- dans modern şi balet, iar la final va cânta formaţia  de cover-uri AM Band, care au convenit să susţină Asociaţia Oncohelp şi printr-o frumoasă donaţie: 3.500 de lei.

Punctul culminant va fi aprinderea lampioanelor, moment care se va desfăşura sămbătă între orele 21.30 şi 22.00. Anul trecut acţiunea s-a bucurat de un mare succes: cele 1.000 de lampioane pregătite s-au distribuit în foarte scurt timp, astfel că pentru anul acesta vor fi împărţite timişorenilor până la 2.500 de lampioane.

 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul