Se pregăteşte cel mai mare spectacol de iluzionism din România: Magicianul Lorenzo este coleg de club cu David Copperfield

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magicianul Lorenzo Cristian, revenit în ţară după zece ani petrecuţi în Anglia, Spania şi Austria, a pregătit, la Timişoara, un spectacol nemaivăzut la noi în ţară

Timişoreanul Lorenzo Cristian este pe cale să îşi realizeze visul din copilărie. Magicianul spune că s-a văzut mereu pe un scenă mare, în faţa spectatorilor din oraşul său natal.

După zece ani petrecuţi în Occident, Lorenzo s-a întors acasă pentru a pregăti spectacolul “Visul meu”.

Timp de doi a lucrat la cel mai mare eveniment de iluzionism din România, iar în data de 19 iunie va avea loc şi premiera, la Casa Tineretului.

“Am avut nevoie de doi ani să pregătesc acest spectacol, care a costat şi 50.000 de euro. Eu l-am regizat, am construit recuzita, am format echipa. Acum suntem pregătiţi să punem totul în scenă. Sunt numere foarte moderne, nemaivăzute în România. Vor fi persoane care apar şi dispar, vor levita, se vor transforma şi se vor teleporta dintr-un punct în altul.

Există numere în care persoanele vor fi secţionate în două sau trei părţi. Numere cu elemente de foc, cu obiecte de sute de kilograme, foarte riscante”, a declarat Lorenzo.

Iluzionistul a lucrat mult în Spania, a fost rezident în localuri celebre din Ibiza, a prezentat spectacole în cluburi cunoscute din Londra şi în zonele de schi din Austria.

“Acum doi ani am revenit în ţară cu gândul să promovez iluzionismul, care de mai bine de 20 de ani se află în umbră. Nu s-a mai făcut nimic important de pe vremea bătrânului Iosefini, doar spectacole mici, private, la nunţi sau diferite evenimente”, a declarat Lorenzo.

Sold out la spectacolul de premieră

Lorenzo Cristian a devenit, în 2009, primul şi singurul român acceptat în selectul club The Magic Circl, în urma unui examen susţinut în faţa unui juriu foarte exigent.

“Acest club a fost fondat în 1905. De-a lungul celor 108 ani au fost aproximativ 1.600 de magiceni. Printre ei şi David Copperfield, considerat cel mai mare magicean din lume”, a mai spus Lorenzo.

Spectacolul complex are două reprize de 45 de mine. Pentru premiera de miercuri s-au vândut deja toate biletele. Mai sunt însă locuri la spectacolele din 25,26 şi 27 iunie. Cele mai ieftine bilete costă 35 lei, dar se pot achiziţiona şi la preţurile de 40,50 şi 60 lei, acestea din urmă la zona VIP.

Donaţie pentru reabilitarea sălii de la Casa Tineretului

Lorenzo Cristian s-a implicat şi în renovarea sălii de spectacole a Casei Tineretului. Acesta a donat 5.000 de euro pentru redacerea sistemului de lumini, retapiţarea scaunelor de la etaj, repararea celor care erau distruse, reconstruirea vestiarelor şi paluxarea parchetului.

"La Casa Tineretului am învăţat să păşesc pe scenă. Este un loc special pentru mine. Am decis să donez aceşti bani cu condiţia ca cei de acolo să asigure lucrările prin voluntariat. Am reuşit să schimbăm un pic faţa acestei săli", a mai afirmat Lorenzo.



 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”