Sărbătoarea Crăciunului multicultural din Timişoara s-a pierdut în negura vremurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dubaşi din toate părţile Banatului au colindat străzile oraşului

Cu ani în urmă, Timişoara era prototipul oraşului multicultural, iar sărbătoarea Crăciunului nu făcea excepţie. Români, germani, unguri, sârbi, bulgari sau slovaci sărbătoreau în felul lor, dar împreună, Naşterea Domnului.

Fiecare etnie are obiceiurile sale, însă în ultimii ani acestea se mai practică doar la nivel „micro”. Nemţii, atâţia câţi au rămas în Banat, gătesc carne de gâscă, sârbii ard trunchiuri de stejar, şi aşa mai departe. Multitudinea de tradiţii a devenit un amalgam în ultima vreme, iar multă lume găteşte curcan, de exemplu, în ajunul Crăciunului, fără a ştii că, iniţial, aceasta era o tradiţie a maghiarilor din zonă. Singurele tradţii comune sunt împodobirea bradului şi colindul, prezent sub diferite forme la mai toate etniile şi confesiunile religioase.

Bradul de Crăciun se împodobeşte, de obicei, în ziua de ajun, însă nu este obligatoriu, multe familii având, mai ales la cererea copiilor, bradul împodobit chiar şi cu o săptămână înainte de Crăciun. Tradiţia pomului împodobit aşa cum îl ştim astăzi a apărut în Germania secolului al XVI-lea, primele decoraţiuni fiind confecţionate din hârtie colorată, mere care aduceau aminte de pomul vieţii din rai şi alte obiecte aurite. De altfel, primii brazi împodobiţi de români aveau printre crengi cele mai îndemână podoabe pe timp de iarnă, adică merele şi nucile puse la păstrare pentru sezonul rece.

Şi colindele au devenit „standard”, doar pe la sate păstrându-se elementul etnic. Tinerii bulgari merg încă cu Bethleemul, Irozii colindă în continuare uliţele. Pentru mulţi, însă, colindul şi-a pierdut valoarea spirituală şi a devenit doar un alt „job de sezon”.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort