RIUF 2013 la Timişoara. Cum au grijă universităţile din străinătate de studenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Varianta de la Bucureşti a RIUF a atras mii de vizitatori în weekend-ul trecut. FOTO: Adevărul

Marţi are loc în oraşul de pe Bega ediţia de primăvară a celui mai mare târg educaţional din România şi Estul Europei. Ediţia bănăţeană a Romanian International University Fair este găzduită de Centrul Regional de Afaceri, între orele 10.00 şi 18.00.

Aproximativ 50 de universităţi din toată lumea vor fi prezente la Timişoara cu oferte pentru potenţiali studenţi şi, conform organizatorilor, Universităţile din toată lumea resimt, în ultimul timp, presiuni ale mediului extern, de naturi diferite, care le-au afectat numărul de studenţi. Competiţia globală internaţională a crescut, iar în ultimii ani taxele de şcolarizare au devenit puţin accesibile persoanelor cu posibilităţi financiare reduse de contextul crizei economice.

Pe lângă ofertele "clasice", tinerii pot întâlni la RIUF şi burse mai puţin obişnuite. În timp ce majoritatea burselor sunt oferite pe criterii de merit sau în funcţie de venitul familial, există şi burse mai speciale oferite vegetarienilor (Vegetarian Charity Grant oferă o bursă de 500 de lire unei persoane ce are nevoie de finanţare şi care promite să urmeze o dietă vegetariană sau vegană), oamenilor cu idei (IdeasTap Uni Fee Fund oferă o bursă de 9.000 de lire studentului la muzică sau artă care oferă cea mai bună idee ce le-ar putea îmbunătăţi serviciile lor) sau chiar oamenilor ce-şi doresc să facă lumea un loc mai bun (Desmond Tutu Scolarships oferă 5 burse de maxim 8.000 de lire/an studenţilor ce demonstrează prin aplicaţia lor că vor să-şi dezvolte abilităţi prin urmarea cursurilor de la universitate pe care le vor putea folosi pentru a ajuta oamenii din medii defavorizate).

Evenimentul se desfăşoară începând cu ora 10.00 la Centrul Regional de Afaceri, locaţie aflată practic în Complexul Studenţesc, iar intrarea la târg costă 5 lei.

Mai multe pentru tine:
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă