Reţeta de succes a oamenilor de afaceri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antreprenorii spun că ingredientele de bază într-un business sunt munca, creativitatea şi curajul. Cei mai mulţi întreprinzători au folosit criza ca pe un test şi pentru o reevaluare a companiilor. Ei spun că tot acum a fost aproape eliminată specula.

Ovidiu Şandor, director executiv al companiei timişorene ModaTim Investment, consideră că recesiunea a limpezit piaţa economică. „Înainte de criză se făceau afaceri cu mai puţină muncă, se obţineau mai uşor unele rezultate. Dar cred că acum am ajuns la o normalitate. Dacă vrei bani mulţi, trebuie să munceşti mult”, a spus Ovidiu Şandor.

Calităţile importante pentru un om de afaceri încep, în opinia sa, cu dorinţa de a munci. „A trecut vremea în care se făceau afaceri din speculaţii”, a spus el. Perseverenţa şi răbdarea sunt importante. „Nicio afacere nu are succes în primul moment. Trebuie răbdare”. O altă calitate este creativitatea. Trebuie să dai dovadă că ai servicii diferite şi mai bune decât ale celorlalţi.

Risc asumat



Monica Fufezan, una dintre femeile de afaceri din Arad spune că, în timp, a fost nevoită să rişte ca să îşi menţină business-ul. „Afacerea pe care o conduc, societatea MODA SA, împlineşte anul acesta 52 de ani. Riscul pe care mi l-am asumat în plină criză economică a fost relocarea fabricii şi construcţia unei fabrici noi, de la stadiul «green fields». Am riscat şi am câştigat, a fost o decizie benefică pentru viitorul firmei noastre”, a spus Monica Fufezan.



Cel mai important investitor din Lupeni a dezvoltat turismul într-o zonă considerată defavorizată. Emil Părău a intrat în afaceri după Revoluţie, cu un credit de 50.000 de lei de la Casa de Ajutor Reciproc.  Şi-a înfiinţat o societate comercială de exploatare a lemnului cu un singur angajat. „Timp de cinci ani nu am avut nici măcar o maşină, iar utilajele pe care le foloseam la început erau second-hand“, a povestit Părău.
În urmă cu 15 ani, omul de afaceri din Lupeni şi-a ridicat o cabană de vacanţă în Straja. A rămas unul dintre puţinii oameni de afaceri din zonă care au mizat pe turism, chiar dacă până în anul 2000 eforturile sale nu i-au adus profit. Cu timpul, investiţiile în instalaţiile de schi din staţiune, susţinute de profitul înregistrat de celelalte firme ale sale, au umplut Straja de iubitori ai sporturilor de iarnă.

Greşelile zgârciţilor



Orădeanca Alina Silaghi, directorul regional SSIF Carpatica Invest SA, şi-a consolidat cota de piaţă în recesiune. „Un lucru important de făcut este să-ţi perfecţionezi personalul sau să recrutezi personal cât mai calificat. Un alt aspect foarte important este să rămâi activ, chiar dacă asta înseamnă să scoţi bani din buzunar”, a spus Alina Silaghi. Sfatul ei este ca partea de marketing să nu fie neglijată. „Acest domeniu a fost printre primele tăiate de pe listă atunci când s-au făcut reduceri. E o greşeală”, a explicat Silaghi.

„Ideile simple sunt cele mai profitabile”



Nelu Popa este managerul unei fabrici care face paste făinoase şi care este numărul 1 ca producţie în ţară. Omul de afaceri apare în Topul Forbes ca unul dintre cei mai bogaţi români, cu o avere estimată la 9-10 milioane de euro. „Aveam nevoie de o idee simplă. Ciocolata avea prea multe ingrediente, compotul era sezonier şi aşa mi s-au oprit ochii asupra unei pungi de paste. Sunt simplu de preparat, cu apă, ou şi făină”, şi-a amintit omul de afaceri.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională