Rectorul Universităţii de Vest din Timişoara acuză Ministerul Educaţiei: „Vestul ţării este discriminat în raport cu celelalte zone şi regiuni”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rectorul UVT, Marilen Pirtea FOTO Arhivă

Marilen Pirtea, rector al Universităţii de Vest din Timişoara şi deputat PNL, susţine că reducerea numărului de locuri bugetate la nivelul Universităţii de Vest este este o pierdere infimă în comparaţie cu „blocarea dezvoltării, prin plafonarea de ani buni a numărului de locuri alocate universităţilor timişorene”.

Rectorul Universităţii de Vest din Timişoara susţine că ultimele decizii ale Ministerului Educaţiei sunt „categoric defavorabile” universităţilor din Timişoara. „Subfinanţarea universităţilor timişorene este un instrument perfid prin care vestul ţării este discriminat în raport cu celelalte zone şi regiuni. În timp ce economia şi structurile comunitare culturale, administrative şi civice sunt în dezvoltare accelerată în ultimii zece ani în Timişoara, finanţarea publică a locurilor bugetate pentru întregul centru universitar timişorean bate pasul pe loc, ceea ce înseamnă în realitate un regres permanent faţă de nevoile tot mai mari ale mediului economic local şi regional”, a transmis Pirtea.

Deputatul PNL, care este şi rector al UVT, a mai declarat că în ultimii 10 ani bugetul Timişoarei s-a triplat în timp numărul de locuri finanţate de către guvern în universităţile timişorene este acelaşi. „Realitatea locală a depăşit cu mult politicile publice învechite ale celor de la centru”, a mai arătat rectorul UVT, potrivit căruia, pentru a corela tendinţele de dezvoltare locală cu suportul educaţional, ţinta pe termen scurt şi mediu a Ministerului Educaţiei ar trebui să fie dublarea numărului de locuri bugetate public pentru centrul universitar timişorean.

„O astfel de decizie ar reuşi să corecteze eroarea din ultimii ani, când MEN a finanţat între 5 şi 6 mii de locuri în universităţile timişorene. Iată că nici acest guvern nu are curajul de a interveni pentru corectarea acestei nedreptăţi flagrante. Deja de mulţi ani, ministerul ţine cifrele anuale de şcolarizare pentru centrul timişorean într-un plafon nejustificat de coborât. (...) Timişoara a rămas fără susţinere şi complet dezavantajată în ultimii zece ani în privinţa celei mai importante resurse de dezvoltare: numărul de locuri finanţate în universităţile publice. Spre comparaţie, Clujul beneficiază de aproape 16% din locurile bugetate alocate, în timp ce Timişoarei îi revin doar 9% din acestea. Pe baza dimensiunii bazinului de potenţiali studenţi, a PIB-ului regional şi a ritmului de creştere economică, se poate deduce uşor că centrul universitar timişorean are o nevoie obiectivă de redimensionare la o altă scară a numărului de locuri bugetate public, pentru a ajunge cel puţin la nivelul alocărilor propuse pentru Cluj şi Iaşi”, a mai declarat Pirtea, care îi cheamă pe universitarii din Timişoara să intervină uniţi „pentru a debloca situaţia indusă de deciziile învechite de la centru, nedrepte şi inadecvate în raport cu nevoia de susţinere a educaţiei superioare timişorene”.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul