Reconstituirea unei ceasornicării din perioada interbelică. Povestea unei familii şi a unui meşteşug din Banat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Atelierul-muzeu al lui Emil Kindlein FOTO Ştefan Both

Emil Kindlein, muzician, artist şi bijutier, a inaugurat, în centrul istoric al Timişoarei, pe strada Vasile Alecsandri, un muzeu unic. Este vorba de refacerea unei prăvălii de giuvaergiu de acum o sută de ani.

Noul muzeu particular din Timişoara aparţine artistului Emil Kindlein. Se află pe strada Vasile Alecsandri, vizavi de sediul PNL. Practic, a fost refăcută o prăvălie de giuvaergiu de acum aproape o sută de ani. Aşa se numea meseria de ceasornicar-bijutier, în perioada interbelică, pe care a practicat-o bunicul lui Emil Kindlein, care a fost, de fapt, proprietarul pravaliei. 

“Mă bucură foarte mult că pot să redeschid muzeul de ceasuri şi bijuterii dedicat bunicului meu, Peter Kindlein. De data asta într-o casă proprie. De mulţi ani am făcut expoziţii itinerante, la Sighişoara, Lugoj şi câteva locaţii din Timişoara. Apoi ne-am încăpăţânat să transformăm aceste expoziţii de tip muzeal într-un muzeu propriu zis. Este singurul muzeu particular prins în strategia culturală a oraşului. Cred că era momentul să avem un spaţiu al nostru”, a declarat Emil Kindlein.

De această dată, vizitatorii vor avea parte de o experienţă specială, pentru că Emil Kindlein foloseşte elemente de scenografie. Oamenii vor păşi într-o prăvălie reconstitută după cea originală care a funcţionat în perioada interbelică, în Lugoj. 

“Muzeul e o treabă foarte simplă, în sensul că oamenii vor păşi într-o prăvălie reconstituită de giuvaiergiu din perioada interbelică. Este o reconstituire după documente, nu din imaginaţie, nu bazat pe cum credem noi că au fost lucrurile. Muzeul dispune de documentaţie, de acte, de diplome, de fotografii, după care am reconstituit această prăvălie. Vizitatorii pot vedea mobilierul original care a fost acolo. Din prăvălie se merge în atelier, pentru că orice prăvălie de giuvaiergiu avea şi atelier de bijutier şi ceasornicar. Oamenii vor putea vedea un atelier viu. Sunt instrumentele vechi ale bunicului meu, dar vor putea vedea şi lucrări actuale, pentru că atelierul este funcţional”, a mai spus Kindlein. 

Punctul forte al atelierului este expoziţia de ceasuri. Sunt sute de orologii. De buzunar, de mână, de perete sau deşteptătoare. Sunt ceasuri speciale, ceasuri “puşculiţă”, de călătorie, ceasuri miniaturale, ceasuri de mari dimensiuni, de tip reclamă, altele sunt personalizate cu inscripţii din zona Banatului. 

“Mi se pune deseori întrebarea cât ceasuri sunt. Nu am făcut niciodată un inventar la sânge. Vorbim de peste 2.000 de ceasuri. Nici nu se poate spune că sunt colecţionar de ceasuri. Am cumpărat în toată viaţa mea trei ceasuri. Toate aceste obiecte sunt moştenite de la bunicul său, nu ca o colecţie, ci o viaţă de om, pe care am pus-o în scenă. Ceasurile au fost găsite în casa bunicului, pe care eu le-am descoperit în zecile de cutii care erau în pod, la masa de lucru, în diferite camere”, a afirmat artistul. 

Muzeul lui Kindlein este mai mult decât un muzeu! Prezintă povestea unei familii, a unui meşteşug din Banat şi a unei Românii din secolul trecut. 


 

Peter Kindlein s-a născut înainte de primul Război Mondial, pe care l-a prins ca şi copil. Apoi a participat activ la a doua conflagraţie mondială. După război, soţia avea să fie deportată în Rusia. A prins apoi perioada în care comuniştii i-au confiscat aurul, astfel că din bijutier-ceasornicar a rămas doar cu partea legată de ceasuri. A intrat în cooperaţie, forţat de împrejurări, apoi a prins şi Revoluţia din 1989. 

Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică