Ranko Szuhanek, şeful Institutului de Boli Cardiovasculare: “Nu se închide Clinica de Chirurgie, iar domnul Gaşpar va fi sancţionat”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marian Gaşpar, şeful Clinicii de Chirurgie din Timişoara, riscă sancţiuni pentru pentru haosul şi panica pe care a stârnit-o, după ce a anunţat suspendarea activităţii clinicii


Comunicatul dat, în această dimineaţă, de Marian Gaşpar, directorul Clinicii de Chirurgie din Timişoara, a făcut vâlvă până la ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, care a fost informat de ce se întâmplă la Timişoara.

Gaşpar a anunţat că începând din data de 26 martie, 2013, s-a interupt activitatea chirurgicală ca urmare a lipsei cronice de materiale sanitare şi medicamente.

Ranko Szuhanek, directorul Institutului de Boli Cardiovasculare Timişoara, l-a contrazis pe colegul său şi susţine că activitatea nu a fost înreruptă şi că în continuare se fac operaţii pe cord.

„Chiar astăzi pe secţia domnului profesor Gaşpar a avut loc o intervenţie chirurgicală. Eu sunt mâhnit de ceea ce s-a întâmplat şi sunt într-un total dezacord. Deci pe Programul Naţional de Infarct Miocardic Acut, al cărui şef la noi în spital este profesorul Petrescu, în data de astăzi el mai poate să facă 13 cazuri complete de infarct. Nu s-a pus şi nu se pune problema de a se închide spitalul. Domnul Gaşpar a avut 132 de pacienţi de tratat conform fondurilor pe care le avem pentru lunile ianuarie, februarie şi martie. Dânsul a externat 270, a lucrat aşa de mult şi nu şi-a mai păstrat fonduri”, a spus Ranko Szuhanek.

Şeful Institutului de Boli Cardiovasculare Timişoara l-a mustruluit pe Marian Gaşpar, care şi-a permis să facă declaraţii fără acordul său.  

“Mie îmi pare rău că domnul Gaspar a opinat singur în felul acesta pentru că nu avea dreptul să facă asta şi nefiind reprezentant legal al spitalului nu trebuia să facă asta. Nici nu ne-am adunat noi toţi şefii de secţie să vedem dacă cumva într-un caz de forţă majoră se ajunge la o astfel de decizie, ea trebuia să o iau eu şi să o comunic eu, în niciun caz dânsul. Am să văd în zilele care urmează conform legii ce sancţiune i se poate aplica domnului profesor Gaşpar pentru haosul şi panica pe care a stârnit-o”, a mai spus Ranko Szuhanek.

 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi