Proiectul „Timișoara Capitală Culturală”, în centrul unui nou scandal uriaș. Miza: opt milioane de euro

0
Publicat:

Proiectul Timișoara Capitală Europeană a Culturii este în centrul unui nou scandal politic după ce Ministerul Culturii i-ar fi cerut Primăriei Timișoara să restituie 40 de milioane de lei (opt milioane de euro).

Primarul Dominic Fritz o acuză pe ministra Culturii FOTO arhiva personală

Primarul Timișoarei Dominic Fritz (USR) și președintele interimar al Camerei Deputaților (Alfred Simonis) o acuză pe ministra Culturii Raluca Turcan (PNL) că pune în pericol proiectul Capitală Europeană a Culturii prin faptul că Primăriei Timișoara i se solicită să restituie 40 de milioane de lei pe care municipalitatea i-a cheltuit înainte de alocarea fondurilor de la Ministerul Culturii pentru proiectul Capitală Europeană a Culturii.

Dominic Fritz: „Sunt stupefiat”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz a reacționat dur după ce Guvernul României a aprobat o ordonanță prin care Ministerul Culturii dă dreptul Primăriei Timișoara și Consiliului Județean Timiș să cheltuie banii pentru Capitală Europeană a Culturii și în 2023. 

Fritz susține că „deși modificarea vizează aparent doar prelungirea termenului până când pot fi finalizate investițiile de infrastructură co-finanțate de guvern, ea ascunde de fapt o întoarcere cu 180 de grade a abordării Ministerului Culturii (PNL), cu miza de a avantaja Consiliul Județean Timiș (PNL) și de a cere Primăriei Timișoara înapoi peste 40 milioane lei deja decontate”. „Sunt stupefiat de tupeul politic cu care Ministerul Culturii încearcă să saboteze succesul Capitalei Culturale pe ultima suta de metri - strict pe linie de partid”, a transmis Dominic Fritz. 

Primarul Timișoarei mai spune că la alocara banilor (oricum cu întârziere), Ministerul Culturii a insistat pe două condiții pentru a susține financiar investițiile în infrastructura culturală a Timișoarei: investițiile să fie din lista dosarului de candidatură și să fie puse în valoare toate investițiile primăria cere co-finanțare până la sfârșitul anului Capitalei Culturale.

„Prin urmare, investițiile trebuiau începute cât de repede posibil, chiar înainte de adoptarea ordonanței, Ministerul urmând să returneze ulterior banii investiți de Primărie”, a mai arătat Fritz.

Primarul Timișoarei a mai spus că „este absurd” să fie pedepsită „singura instituție care a respectat termenele date, cerând înapoi aproape toată suma, și în același timp să schimbi regulile jocului pentru cei care încă nu au reușit să facă nimic, adică Consiliul Județean condus de PNL”.

„Nu voi accepta ca Ministerul Culturii să dea țeapă Primăriei Timișoara. Cer Ralucăi Turcan, ministrul culturii, să modifice cadrul legal cu respect pentru timișoreni și cu implicarea Primăriei, astfel ca toți banii angajați de Guvern să fie folosiți pentru succesul acestui proiect de importanță strategică”, a a mai transmis Fritz. 

Simonis : „Lucrurile nu vor rămâne așa”

În susținerea lui Dominic Fritz a reacționat și președintele interimar al Camerei Deputaților, deputatul PSD de Timiș, care este și președinte al PSD Timiș, Alfred Simonis. „Lucrurile nu vor rămâne așa, vă asigur! Nu putem lăsa ca politicieni incompetenți să saboteze un astfel de proiect doar pentru a putea da vina pe alții și a puncta electoral”, a reacționat Simonis.

Liderul PSD Timiș a declarat că „această Ordonanță de Urgență va fi modificată în Parlament în cel mai scurt timp pentru ca programul Timișoara Capitală Culturală Europeană și timișorenii să nu aibă de suferit”.

„Astfel de acțiuni orchestrate de menestrelul Alin Nica trebuie să înceteze, pentru că acesta nu este singurul proiect sabotat de președintele Consiliului Județean Timiș”, a mai transmis

Nica: „Refuz să cred că sunt atât de habarniști”

Președintele CJ Timiș, Alin Nica (PNL), a reacționat, la rândul său, spunând că nicio instituție nu poate deconta bani pentru lucrări efectuate înainte de intrarea în vigoare a legii de alocare.

„Refuz să cred că domnul Fritz și domnul Simonis sunt atât de habarniști încât să nu cunoască regulile general valabile de decont ale oricărei investiții sau proiect. Mai mult ca sigur sunt doar rău intenționați. Modificarea OUG-ului privind Programul Naţional Timișoara - Capitală Europeană a Culturii nu vizează regulile de decont, acestea rămân neschimbate din mandatul ministrului Romașcanu, sunt legale și de bun simț. S-a prelungit doar termenul de decont, pentru Primăria Timișoara, în speranța că apucă și primarul Fritz să facă ceva, să absoarbă niște bani”, a declarat Alin Nica pentru „Adevărul”.

Liderul PNL Timiș susține că „nu este niciun scandal, nicio problemă reală cu ordonanța, dar vedem încă o dată cum funcționează alianța USR -PSD  la Timișoara”. Formal, la Timișoara e USR și PNL formează o coaliție prin care USR a dat vicepreședintele CJ Timiș, iar PNL a dat viceprimarul Timișoarei. Această alianță nu a funcționat, însă,  niciodată la Timișoara.  

Mai multe pentru tine:
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită