Profesori universitari români şi străini cer anularea diplomei de doctorat a premierului Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta

O scrisoare deschisă adresată primului ministru al României şi ministrului Educaţiei atrage atenţia asupra controverselor legate de lucrarea de doctorat a lui Victor Ponta. 33 de cadre universitare din România şi din străinătate, care semnează scrisoarea, solicită Ministerului Educaţiei să anuleze diploma de doctor obţinută de premier.

Scrisoarea deschisă, care circulă deja pe Internet, este semnată de nume importante ale învăţământului universitar românesc şi străin. Este vorba despre profesori, conferenţiari doctori, asistenţi universitari şi cercetători de la Universităţile din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, dar şi din instituţii de învăţământ superior din Germania sau Statele Unite ale Americii.

Scrisoarea este structurată pe mai multe subpuncte în care se fac referiri, spre exemplu, la presiunile exercitate asupra celor care au stabilit analizat lucrarea. Profesorii mai spun că se alătură anticipat oricărui demers prin care Universitatea din Bucureşti ar solicita anularea diplomei de doctor a lui Victor Ponta, solicitând Ministrului Educaţiei să întreprindă demersurile necesare pentru ducerea la îndeplinire a acestui „act reparatoriu“.

Vă prezentăm, mai jos, scrisoarea deschisă a profesorilor universitari români şi străini:

Scrisoare deschisă
adresată Primului-Ministru al României, Victor Ponta,
şi Ministrului Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu

Domnule Prim-Ministru, Doamnă Ministru,
subsemnaţii, membri ai corpului didactic şi/ sau de cercetare al Universităţilor din România,
precum şi membri români ai corpului didactic sau de cercetare al unor instituţii de învăţământ superior din străinătate,
prin prezenta dorim a vă aduce la cunoştinţă următoarele:

1. Ne raliem fără ezitare poziţiei profesionale a CNATDCU şi a Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti, potrivit căreia este indubitabil faptul că teza de doctorat din 2003 a domnului Victor Ponta e un plagiat de dimensiuni şi gravitate extinse. 

2. Protestăm împotriva modului inadmisibil în care din partea Ministerului Educaţiei s-au exercitat presiuni asupra acestor corpuri profesionale, constând în:
- reorganizarea Consiliului Naţional de Etică şi a CNATDCU în ajunul momentului în care urmau să se pronunţe privitor la cazurile Mang, respectiv Ponta
- intervenţia intempestivă a ministrului interimar Liviu Pop în şedinţa CNATDCU în care era dezbătut plagiatul d-lui Ponta, în speranţa de a convinge această comisie să nu se pronunţe
- tentativele de defăimare profesională, ulterioară emiterii deciziilor de plagiat, a membrilor comisiilor care au ajuns la această concluzie
- deturnarea repetată şi constantă a atenţiei dinspre întrebarea de natură ştiinţific-deontologică şi propriu-zis etică aflată în chestiune ("este sau nu teza domnului Ponta plagiată?") către chestiuni tehnico-legale ("cine, şi în virtutea cărei legislaţii, putem afirma că are dreptul de a emite o decizie eficientă în privinţa retragerii/ menţinerii titlului de doctor al lui Victor Ponta?)
- ameninţările proferate de către doamna Ecaterina Andronescu la adresa Universităţii Bucureşti, care, potrivit declaraţiilor Ministrului Educaţiei, şi-ar putea pierde dreptul de a organiza şcoala doctorală în măsura în care îşi continuă demersul privitor la teza lui Victor Ponta.


3. Considerăm că verdictul de non-plagiat la care a ajuns Consiliul Naţional de Etică nu prezintă nici o garanţie de credibilitate, el aparţinând unui organism a cărui componenţă fusese, pe de o parte, modificată tot în legătură cu o cercetare a plagiatului, şi care, pe de altă parte, s-a aflat într-o postură de conflict de interese, datorită subordonării în linie directă faţă de ANCS - Ministerul Educaţiei - Guvernul României.


4. Ne exprimăm, fiecare, opinia ştiinţifică şi deontologică personală potrivit căreia domnul Victor Ponta se face vinovat nu doar de plagiatul din 2003, ci şi, mai ales, de prezenta instrumentare (cu bună ştiinţă, sau prin cooperare tacită cu nişte subalterni foarte zeloşi) a instituţiilor statului pentru mascarea mediatică/ deturnarea juridică a unui adevăr cum nu se poate mai evident: plagiatul.â


5. Ne alăturăm anticipat oricărui demers prin care Universitatea din Bucureşti ar solicita anularea diplomei de doctor a d-lui Victor Ponta, solicitând Ministrului Educaţiei să întreprindă demersurile necesare pentru ducerea la îndeplinire a acestui act reparatoriu.


6. Considerăm că acest amestec masiv şi brutal al politicului în domeniul cercetării ştiinţifice şi al deontologiei profesionale universitare poate duce la accentuarea sentimentului de neîncredere în calitatea şi, mai ales, onestitatea sistemului de învăţământ românesc;


7. Considerăm, de asemenea, că menţionatul comportament, în cazul Ponta, al autorităţilor Statului a căror sarcină e conducerea/ organizarea învăţământului poate avea drept rezultat direct o gravă înrăutăţire a climatului democratic din România, reprezentând o sfidare la adresa demnităţii corpului nostru profesional.

 

Vlad Alexandrescu, conf. dr., Universitatea Bucureşti

Bakk Miklós, conf. dr., UBB Cluj-Napoca

Gabriel Bădescu, conf. dr., UBB Cluj-Napoca

Ioana Both, prof. dr., UBB Cluj-Napoca

Denisa Butnaru, cercet. asoc., dr., Universität Augsburg

Cătălin Cioabă, cercet. postdoc., Universitatea Bucureşti

Virgil Ciomoş, prof.dr., Facultatea de Istorie şi Filosofie, UBB Cluj

Ion Copoeru, conf. dr., UBB Cluj-Napoca

Diana Cotrău, conf. dr., UBB Cluj-Napoca

Diana Cozma, conf. dr., UBB Cluj-Napoca

Monica Fekete, conf. dr., UBB Cluj-Napoca

Victor Eugen Gelan, drd., Universitatea Bucureşti, Cercetator invitat al Husserl-Archiv Freiburg, Germania

Calin Goina, asist. univ., UBB Cluj-Napoca

Kiraly Istvan, conf. dr., UBB Cluj

Marius Lazăr, conf. dr., UBB Cluj-Napoca

Laurenţiu Malomfălean, drd., UBB Cluj-Napoca

Doris Mironescu, asist. dr., Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" Iasi

Rareş Moldovan, lect. dr., UBB Cluj-Napoca

Michaela Mudure, prof. dr., UBB Cluj-Napoca

Raul Cristian Mureşan, Institutul Român de Ştiinţă şi Tehnologie

Mihai Vlad Niculescu, Assistant Professor, Bradley University Peoria, Illinois, USA

Horea Poenar, lect. dr., UBB Cluj-Napoca

Cristina Raţ, lect. dr., UBB Cluj-Napoca

Miruna Runcan, prof. dr., UBB Cluj-Napoca

Ion Pop, prof.dr., Facultatea de Litere, UBB Cluj-Napoca

Liana Pop, prof. dr., UBB Cluj-Napoca

Liviu Pop, asist. cercet., Institutul Arhiva de Folclor, Academia Română

Alin Tat, conf. dr., UBB Cluj-Napoca

Helga Tepperberg, conf. dr., UBB Cluj-Napoca

Cristina Varga, asist. dr., UBB Cluj-Napoca

Cornel Vîlcu, lect. dr., UBB Cluj-Napoca

Dina Vîlcu, asist. drd., UBB Cluj-Napoca

Ursula Wittstock, asist. drd., UBB Cluj-Napoca