Producătorii de pepeni au lăsat fără marfă Festivalul Lubeniței de la Gottlob GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Puținii producători prezenți la festival au avut și ei vânzări bune

Cea de a treia ediție a Festivalului Lubeniței de la Gottlob are parte de doar patru producători, după ce anul trecut numărul lor a depășit 20. De vină este canicula

Organizatorii festivalului din localitatea timișeană Gottlob s-au trezit în fața unei situații stânjenitoare. Dacă anul trecut, la eveniment și-au prezentat cu fast mărfurile peste 20 de producători, acum, în zona amenajată pentru ei nu au fost decât patru. De vină este canicula din această vară, care a făcut ca lubenița să se coacă mai devreme, iar până la festival gottlobenii au vândut aproape toată marfa.



GALERIE FOTO

“A fost un an foarte bun, cu producție foarte bună.  Doar că din cauza caniculei lubenițele s-au copt mai repede. Până la festival, marea majoritate a producătorilor au vândut toată marfa. Pe câmp nu mai este nimic”, a declarat Cristian Cerba, viceprimar la Gottlob, dar și producător de lubeniță.

Anul acesta, cei din Gottlob se pot lăuda că au avut între 40 și 60 de tone de lubeniță pe hectar. “În ciuda crizei, anul acesta s-a vândut mai bine în țară. Explicație este că cei de la Dăbuleni au avut de suferit mai tare din cauza secetei. Ei practice au rămas fără marfă și au venit să cumpere de la noi. Cei de la Dăbuleni vindeau lubenița de la Gottlob la Cluj, Bihor, Arad, Reșița și în Oltenia”, a mai spus Cerba.

Străinii preferă lubenițele mici

Unii producători, care și-au creat relații de mai mulți ani cu cei de peste hotare, și-au continuat și în acest an exporturile. Unul din ei este Lucian Cireap, care a vândut lubeniță în Germania, Cehia și Ungaria.

“E păcat că la acest festival al lubeniței nu au venit producătorii de lubeniță. Și ce dacă a fost caniculă și s-au copt mai repede? La ce producție bună a fost, putea fiecare să pună deoparte câteva sute de kile și să vină la festival. Până la urmă e festivalul Gottlobului, e sărbătoarea orașului. Dar așa e românul, când se vede cu banii în buzunar nu-l mai vezi. Eu nu mă pot plânge, am vândut și anul acesta foarte bine celor din Germania, Cehia și Ungaria”, a declarat Lucian Cireap, care a avut 17 hectare de lubeniță.

"Interesant este că străinii preferă lubenițele mici. Dacă s-ar putea, ar vrea să fie toate de trei kilograme. La noi în schimb oamenii caută lubenițele cele mai grele", a mai spus Cireap.

Aruncarea lubeniței câștigată de un sârb

Festivalul s-a deschis cu alaiul majoretelor care au traversat Gootlobul, iar apoi au urmat spectacolele în cortul amenajat lângă stadion. S-a ținut și tradiționala competiție de aruncare a lubeniței, care a fost câștigat de un cetățean venit din Serbia. “Am venit la festival, alături de alți 40 de persoane din orașul Novi Knezevac. E un festival interesant. Păcat că nu au venit mai mulți producători. Nu a fost greu să câștig la aruncarea lubeniței, o nimica toată”, a spus Nenad.

Festivalul continuă la Gottlob și astăzi. Printre evenimentele majore se află premierea celei mai frumoase curți. Juriul, format din invitați din Ungaria și Serbia, se vor plimba cu căruța trasă de cai și vor alege cel mai frumoasă grădină.


Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!