Primul pas spre parcările de 30 de milioane de euro. Proiectul începe cu stângul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii locali au aprobat aseară asocierea dintre ADP şi firma americană care vrea să construiască la Timişoara trei parcări subterane. Pentru că terenul pentru parcări se concesionează fără licitaţie, reprezentanţii societăţii civile au cerut o dezbatere publică, dar  nu s-a acceptat şi proiectul s-a aprobat ieri, iar acum riscă să fie atacat în instanţă. 

Problema parcărilor din Timişoara este una foarte importantă, dar şi foarte controversată pentru că timişorenii s-au „fript” cu parcarea din Piaţa 700, unde după doi ani de la semnarea contractului este doar o groapă. Tocmai din acest motiv, mai multe ONG-uri au solicitat amânarea proiectului pentru organizarea unei dezbateri publice. La propunerea primarului consilierii au decis să menţină proiectul pe ordinea de zi. „Este un proiect foarte important pentru oraş. S-au tot organizat dezbateri publice pe tema parcărilor, iar cei care vor să amâne proiectul doar de dragul de a-l bloca, să se ocupe mai bine de locatari şi de drepturile omului”, a spus primarul Gheorghe Ciuhandu, făcând referire la FALT şi la alte ONG-uri. 

Proiectul ameninţat cu judecata

Chiar dacă nu s-a aprobat amânarea proiectului, când s-a ajuns la discutarea lui, Adrian Stoica, reprezentant al Grupului de Iniţiativă pentru Promovarea Opiniei Publice a vrut să ia cuvântul, dar nu i s-a dat acordul şi proiectul a fost votat în unanimitate. „Există lege organică, mai presus de Consiliul Local care îmi dă dreptul să iau cuvântul. Îmi rezerv dreptul de a merge în instanţă”, a spus Adrian Stoica. În cazul în care proiectul va fi atacat în instanţă, investiţiile riscă să fie blocate. Dacă negocierile îşi vor urma cursul normal, americanii vor veni în februarie la Timişoara şi vor discuta detaliile contractului pentru că actul trebuie parafat în maximum şase luni. În caz contrar hotărârea luată ieri devine nulă. „Sperăm să vină cu sursele de finanţare şi în cursul acestui an să înceapă lucrările”, a mai spus primarul. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea