Primăria Timişoara pierde la masa verde o clădire câştigată deja în instanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Stoia, viceprimarul Timişoarei. Foto: Adevarul.ro

După ce s-a certat o dată cu primarul Timişoarei, Nicolae Robu, pe tema subiectelor abordate în discuţiile cu presa, viceprimarul Traian Stoia iese din nou în prim plan cu un subiect sensibil, tot din domeniul patrimoniului public. El vorbeşte despre o clădire câştigată de Municipalitate, dar pierdută ulterior ca urmare a unui „gest de mare corectitudine” din partea primăriei, după cum afirmă Stoia.

Viceprimarul Timişoarei, Traian Stoia nu se lasă şi tot umblă printre hârtiile legate de proprietăţile Municipalităţii. Iar printre acestea a găsit un caz mai special, în care oraşul a pierdut o clădire pe care o câştigase deja printr-o decizie a instanţelor de judecată.

„Clădirea de pe str. Academician Alexandru Borza nr. 5 a fost cumpărată în 1935 de Radi Aurora, iar în 1950 trece în proprietatea statului. În 1994, printr-o decizie civilă se revine la situaţia anterioară naţionalizării şi, la scurt timp, apare un moştenitor, Horga Dan Fabian. El se intabulează ca moştenitor, prin decizia civilă din 1974. La scurt timp, Horga vinde casa lui Stancu Milivoi şi Vicovschi Leonte, cu soţia Elena. Primăria face un gest de mare corectitudine, cu ghilemele de rigoare, prin faptul că demarează recurs în anulare împotriva deciziei, care îl declară moştenitor pe Horga în 1997, la Curtea Supremă de Justiţie. Curtea casează decizia din ’94. În acest an, cercetările făcute de poliţie au demonstrat că Radi Aurora, proprietara iniţială, trăia în momentul în care s-a intabulat domnul Horga. Şi, în acest moment, apar primele dovezi că lucrurile nu sunt în regulă, din punctul meu de vedere”, a declarat vineri viceprimarul Traian Stoia.

Această decizie de a ataca hotărârea legată de moştenitor a dezavantajat total primăria, mai spune Stoia: „Primăria trebuia să pună în aplicare hotărârea Curţii Supreme de Justiţie. În schimb ia o decizie ciudată şi cheamă în judecată, pentru constatarea nulităţii contractului de vânzare – cumpărare, pe Vitcovschi. În timpul procesului primăriei, altcineva, Şein Petru cumpără clădirea. În momentul în care Înalta Curte a emis acea sentinţă, trebuia să intabuleze dreptul, dar tu, primărie, te alături celui de-al doilea proprietar ca să anulezi un contract care era deja nul pe baza sentinţei”, mai spune Stoia.
Situaţia este neclară şi în acest moment. Cine beneficiază de imobil sunt moştenitorii ultimului cumpărător, Petru Şein, aceasta în loc să fie la primărie.

Traian Stoia spune că ar fi nevoie de ceva verificări la Cartea Funciară pentru a se lămuri lucrurile.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare