Piaţa imobiliară din Timişoara sufocată de apartamentele mari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La ora actuală, cele mai multe apartamente scoase la vânzare în oraşul de pe Bega sunt cele cu trei sau patru camere. Tocmai de aceea, preţurile lor sunt în scădere iar, raportat la valoarea unui metru pătrat, apartamentele mari sunt mai ieftine decât cele cu o cameră sau două.

Numărul apartamentelor cu trei şi patru camere care au fost scoase la vânzare în ultimul an a crescut faţă de anul precedent. Cu toate acestea, aglomerarea ofertelor de pe piaţă a făcut ca preţul lor să scadă drastic. La acest lucru a contribuit şi faptul că majoritatea cumpărătorilor de pe piaţa timişoreană preferă variantele de achiziţie prin programele de creditare. Astfel, la Timişoara, un metru pătrat într-un apartament cu două camere costă în medie peste 900 de euro, în timp ce un apartament cu patru camere poate fi cumpărat şi la 60.000 de euro. „Orientarea spre apartamente mici este specifică perioadelor de criză şi se reflectă şi în domeniul construcţiei de apartamente noi, unde asistăm la dezvoltarea unor proiecte imobiliare cu apartamente mici sau chiar la recompartimentări", a precizat Daniel Crianic, marketing manager în cadrul unui site de specialitate.

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată