Patronul de casă de schimb valutar care a tras cu pistolul după trei romi a fost arestat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pistolarul era la un pas de comă alcoolică şi a tras cu arma în clienţii care încercau să negocieze tariful. Patronul casei de schimb valutar din Cenad avea o alcoolemie de 3,06 la mie în sânge şi nu îşi poate explica gestul.

Trei tineri care se întorceau din Italia şi au oprit la o casă de schimb valutar din centrul Cenadului, localitate aflată la graniţa cu Ungaria, au fost „vânaţi" cu un pistol cu bile „Mauser" pentru autoapărare. Patronul casei de schimb, G. Francisc,de 59 de ani, din Cenad, i-a întâmpinat pe cei trei tineri. Fiecare a încercat să schimbe sume cuprinse între 20 şi 50 de euro.

Greşeala tinerilor a fost că au încercat să negocieze tariful euro/leu, ceea ce l-a enervat la culme pe patron. După ce au schimbat banii şi au ieşit din casa de schimb valutar, victimele spun că au auzit focuri de armă şi au realizat că patronul trage cu pistolul după ei. Unul dintre tineri, Lucian P., de 30 de ani, a fost împuşcat în picior, ceilalţi doi reuşind să se pitească după automobilul BMW cu care circulau, parcat la marginea şoselei.

„Imediat după schimb, patronul a început să urle la noi şi apoi am văzut că a scos un pistol. El a tras trei focuri de armă. Pe fratele meu l-a împuşcat în picior, apoi a tras şi după noi. Unul dintre gloanţe s-a oprit în maşină, iar celălalt mi-a trecut pe la ureche", a spus Florian P., fratele împuşcatului.

Victima a fost transportată de urgenţă la spital, în timp ce patronul şi ceilalţi doi tineri au fost transportaţi la Poliţia Sânnicolau Mare. Poliţiştii au descoperit că patronul era la un pas de comă alcoolică, având 3,06 mg/l alcool în sânge. El a putut cu greu să dea declaraţii la Poliţie, însă nu şi-a explicat de ce a tras cu pistolul. „Bărbatul avea autorizaţie pentru pistolul cu bile, pentru autoapărare", a spus Emil Andrei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş.

Timişenii, înarmaţi până în dinţi

Timişenii scot tot mai des pistolul din toc, în ultimul an fiind înregistrate peste 60 de incidente armate în judeţ. Cei mai mulţi dintre pistolari se aleg doar cu amenzi, doar 5% fiind trimişi în judecată. Numărul timişenilor care îşi cumpără legal arme se dublează în fiecare an. Statistic, timişenii figurează la Poliţie cu cele multe arme din ţară, după bucureşteni. Singura victimă împuşcată mortal anul trecut în Timiş a fost un poliţist de frontieră, Tiberiu Sîrbu, care a fost executat cu propriul pistol de Gheorghe Breazu, un hoţ tot din Cenad.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Doliu la Curtea Spaniei. Chiar înainte de Crăciun, Regina Sofia e complet neconsolată
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile