„Muzica Regelui“, lansare în Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CD-ul şi volumul „Muzica Regelui" vor fi lansate duminică, 2 octombrie, la Librăria Iulius Mall din Timişoara. Evenimentul va avea loc în prezenţa Principesei Margareta şi a Principelui Radu ai României. Lansarea va avea loc de la ora 16.30.

CD-ul şi volumul apar la Editura Curtea Veche şi sunt lansate cu ocazia celei de-a 90-a aniversări a Regelui Mihai I, pe care Majestatea Sa o va sărbători pe 25 octombrie 2011. „Muzica Regelui" cuprinde melodiile preferate ale Regelui Mihai, poveşti despre cu Majestatea Sa a descoperit aceste compoziţii şi câteva scurte prezentări ale unor personalităţi marcante ale muzicii, totul ca „un omagiu adus muzicienilor care au făcut posibilă această muzică.

„Muzica Regelui", prin poveştile şi piesele selectate, recreează o parte din atmosfera deceniilor trecute: serate muzicale în jurul unui pick-up, muzică clasică, concerte simfonice şi bomboane de ciocolată oferite de Yehudi Menuhin la un prânz la vila sa din Elveţia. CD-ul trimite de la „Concertul pentru pian nr. 1 al lui Franz Liszt şi opusuri beethoveniene, până la "Bolero" de Maurice Ravel, tangourile interpretate de Boston Simphony Orchestra sau muzica uşoară a lui Bing Crosby. Toate înregistrările reunite pe CD provin din Arhivele Radio România.

„Muzica Regelui" reprezintă a doua iniţiativă a Familiei Regale de a dezvălui publicului amănunte ce nu pot fi găsite în nicio carte de istorie. Prima dintre ele, „Cartea Regală de bucate" a ASR Principesa Margareta a României, publicată în noiembrie anul trecut de Editura Curtea Veche, s-a bucurat de succes, fiind cea mai bine vândută carte a anului 2010.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare