Mocirlă ca pe uliţele de la ţară, pe o stradă din centrul Timişoarei FOTOREPORTAJ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De aprope trei luni, trotuarul de pe strada Cluj seamănă cu o uliţă dintr-un sat, chiar dacă se află în mijlocul oraşului. Reconstrucţia trotuarului face parte din proiectul de întreţinere al Primăriei Timişoara şi, conform planului întocmit de constructori, trebuia finalizat în luna decembrie.



Sute de timişoreni îşi croiesc drumul printre noroaie, bălţi şi resturi lăsate în urmă de muncitorii care au abandonat lucrarea în noiembrie. Cei mai afectaţi sunt studenţii, care sunt nevoiţi să parcurgă acest traseu zilnic în drumul lor de la căminele studenţeşti din Complex spre universitate, dar şi peste 800 de elevi şi profesori de la Colegiul Naţional de Artă „Ion Vidu". „Suntem conştienţi de ce se întâmplă, dar suntem într-o situaţie delicată şi nu putem sesiza primăria pentru că depindem de ei şi nu vrem să se supere în vreun fel", a spus Speranţa Doina Catană, director al Colegiului Naţional de Artă „Ion Vidu".


Sanda Moldovanu, inginer constructor şi director adjunct al Colegiului Naţional de Artă „Ion Vidu", este de părere că acest tip de lucrări trebuie derulate vara. „Betonul turnat pe trotuar nu s-a uscat cum trebuie nici până acum. Degeaba vin să toarne asfaltul dacă nu au început lucrarea cum ar fi trebuit. Asemenea lucrări trebuie făcute vara, când temperatura permite betonului să se usuce", a explicat Sanda Moldovanu.


Timişoreanul Daniel Dan spune că trece destul de des pe acest trotuar, dar de când cu recostrucţia este nevoit să ocolească mai mult pentru că trebuie să meargă pe trotuarul vecin. „De obicei în Timişoara lucrările de acest fel durează mult, dar aici primăria a întrecut măsura. Nu ştiu cum e posibil să distrugi un trotuar atât de circulat. Ce să-i faci? Asta-i Timişoara!", a declarat bărbatul.



Primăria Timişoara dă vina pe lipsa banilor. Flavius Boncea, purtator de cuvânt al Primăriei Timişoara, a spus că momentan nu sunt fonduri pentru a finaliza trotuarul. „Lucrările se desfăşoară în funcţie de fondurile disponibile, nu se fac aşa, bătând din palme", a declarat Boncea. Până la finalizarea trotuarului, timişorenii ocolesc cu agilitate noroaiele şi speră că nu va ploua prea curând.

VEDEŢI O GALERIE FOTO A TROTUARULUI TRANSFORMAT ÎN MOCIRLĂ

Citiţi şi alte articole scrise de studenţii de la Facultatea de Jurnalism din Timişoara:

Cerşetorul milionar din Timişoara a cumpărat o plasmă unui barman şi s-a relaxat la spa

Cerşetorul navetist cu casă şi familie care munceşte la program şi se odihneşte duminica

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele