Mitropolia Banatului investeşte peste 100.000 de euro pentru repararea treptelor de la Catedrală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Treptele Catedralei sunt în şantier de săptămâna trecută. FOTO: Ştefan Both

Mitropolia Banatului a cerut municipalităţii ajutor pentru reabilitarea treptelor de la intrarea în Catedrala Ortodoxă din centrul Timişoarei.

Devizul întocmit de mitropolie este semnat de Nicolae Corneannu şi se ridică la 400.000 de lei (fără TVA), aproape 100.000 de euro. Suma pare mare pentru cele 12 trepte ale Catedralei, însă consilierii locali nu au stat însă pe gânduri şi au decis să plătească jumătate din valoarea lucrării. Astfel, Consiliul Local Timişoara a aprobat alocarea sumei de 200.000 de lei, din bugetul oraşului pentru anul 2013.

“Mitropolia a cerut acest ajutor de noi, pentru că nu se puteau descurca fără el. Consiliul Local a aprobat în toamnă alocarea acestei sume, pentru că această catedrală este o instituţie de cea mai mare însemnătate din oraşul nostru, poate emblema cea mai importantă. Dincolo de ce reprezintă ea din punct de vedere religios, trebuie să ţinem cont de încărcătura istorică pe care a dobândit-o în decembrie 1989. Toţi timişorenii ştiu ce s-a întâmplat pe treptele catedralei”, a explicat primarul Nicolae Robu.

Cei de la Mitropolia Banatului susţin că lucrările erau neceasare având în vedere că scările “au fost lovite de intempereii” şi erau neceasare reparaţii capitale, pentru că “reprezentau un adevărat pericol pentru securitatea şi siguranţa credincioşilor”.

Despre valoarea lucrării, reprezentanţii Mitropoliei nu au dorit să discute. “Tot ce am avut de spus se află într-un comunicat postat pe site-ul mitropoliei. Alte informaţii nu vă putem oferi”, a declarat Marius Florescu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Banatului.

„Dacă în Mitropolie nu avem încrede, atunci în cine?”

Primarul Timişoarei nu crede că este o investiţie prea mare pentru realizarea a 12 trepte, pentru suma de 100.000 de euro.

“Acel proiect nu este gestionat de către primărie. Este gestionat de către Mitropolie. Proiectul ştiu că este făcut de către o firmă celebră de arhitectură şi presupun că ei au gândit ceea ce trebuia gândit pentru treptele catedralei. Nu mă pricep în acest domeniu, dar am încredere în Mitropolia Banatului şi am încredere în firma de arhitectură. Nu am niciun motiv să suspectez că nu ar fi justificată această valoare. Dacă sunt alţii în măsură, să dovedească. Pentru catedrala din Timişoara nu este o sumă prea mult pentru municipalitate. Evident că noi ne dorim ca banii să fie folosiţi cu folos. Nicidecum nu ne putem imagina că nu se întâmplă astfel. Dacă nu avem încrede în mitropolie, atunci în cine?”, a declarat primarul Nicolae Robu.

„Este o lucrare extrem de delicată”

Reprezentantul firmei de arhitectură care a proiectat noile trepte de la Catedrală susţine că vechile trepte vor fi înlocuite în totalitate de piatră masivă de andezit.

“S-a făcut o expertiză a calităţii de rezistenţă a treptelor. Printre cei care l-au făcut se află şi domnul Marius Moşoarcă, de la Mitropolia Banatului. Ei au spus că suma din deviz este chiar prea mică pentru lucrare. A costat şi demontarea treptelor vechi, montarea treptelor masive de andezit. La noi s-a făcut muncă seriosă, vedem dacă se plăteşte. Este o lucrare extrem de delicată. Vă pot spune că nu va arăta aşa cum a fost până acum”, a declarat arhitectul Vlad Gaivoronschi, directorul firmei care s-a ocupat de proiectarea lucrării.
 
 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată