Milionarul „călcat” de autostradă atacă dur sentinţa prin care a pierdut un proces de 20 de milioane de euro: „Nu îmi este ruşine că am idei de afaceri”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aflat în război cu CNADNR, căreia îi cere 20 de milioane de euro pentru terenul expropriat pe autostrada Arad-Timişoara, omul de afaceri Adrian Luca atacă dur ultima sentinţă emisă de Curtea de Apel Timişoara în dosar. În recursul depus la Curtea Supremă, Adrian Luca arată că este „foarte trist că magistraţi ai acestei ţări, oameni relativ tineri, pot pronunţa hotărâri care desconsideră şi penalizează implicit libera iniţiativă“.

Unul din cei mai puternici dezvoltatori imobiliari din Banat, omul de afaceri Adrian Luca a dat în judecată Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), fiind nemulţumit de valoarea despăgubirilor primite pentru terenul expropriat în vederea construirii autostrăzii. Arad Timişoara.

Concret, Statul a oferit 17,94 euro/metru pătrat, iar Luca a cerut 91,77 euro/metru pătrat. Din cauza neînţelegerilor s-a ajuns în instanţă. Prin ultima sentinţă din acest dosar, Curtea de Apel Timişoara a stabilit o valoare a exproprierilor de 17,94 de euro/metru pătrat, exact preţul oferit de CNADNR.

Culisele unui proces de 21 de milioane de euro deschis de un milionar„călcat” de Autostrada Vestului: „Pentru mine autostrada a fost o nenorocire”

Nemulţumit de sentinţă, Adrian Luca a declarat recurs, la Curtea Supremă. Din documentul cu motivele de recurs intrat în posesia „Adevărul” reiese modul în care afaceristul bănăţean atacă sentinţa Curţii de Apel Timişoara. Astfel, prin avocaţii săi, Adrian Luca susţine că judecătorii timişoreni „au respins nejustificat, de pe scaun, solicitarea de efectuare a unei noi expertize, hotărând în mod greşit şi arbitrar că evaluareqa expertului Ursulescu (ales de CNADNR) este proba pertinentă şi utilă în cauză”.

Un alt motiv pentru care Luca cere anularea sentinţei emise de Curtea de Apel Timişoara este acela că terenul în litigiu a fost considerat extravilan arabil, „încălcând astfel legea care fixează singurul criteriu de stabilire a despăgubirilor, valoarea reală a terenului”. În motivele de recurs, Adrian Luca a mai arătat că judecătorii, care s-au raportat la faptul că a cumpărat terenul la preţul de 0,07 euro/mp, obţinând în urma exproprierii un preţ de 250 de ori mai mare, au reţinut, „în mod gresit că prin acordarea despăgubirilor solicitate de subsemnatul s-ar acorda despăgubiri speculative şi excesive”.

„În realitate, subsemnatul nu speculez nimic, ci încerc să-mi recuperez un mare prejudiciu, determinat de imposibilitatea de valorificare a terenurilor prin construire (într-o zonă care a început deja să se dezvolte şi va cunoaşte, în mod cert o dezvoltare şi mai mare în următorii ani). Realitatea este că, anterior construirii autostrăzii, subsemnatul aveam posibilitatea de a-mi valorifica potenţialul construibil al terenurilor expropriate prin aprobarea unui Plan Urbanistic Zonal  şi am făcut chiar demersuri concrete în acest sens”, a arătat Adrian Luca în recursul care urmează să se judece la Curtea Supremă.

În acelaşi document, omul de afaceri bănăţean susţine că judecătorii care au refuzat să îl despăgubească cu 20 de milioane de euro „nu înţeleg mecanismele pieţei imobiliare”. „Introducerea noţiunii de preţ speculativ în argumentaţia Deciziei Recurate ne duce cu gândul la mentalitatea vremurilor regimului comunist când iniţiativa privată şi capacitatea de a aduce plusvaloare (prin investiţii de idei, bani şi timp) era înfierată ca o activitate "burghezo-moşierească", "capitalistă", implicit condamnabilă.  Nu cred că trebuie să ne întoarcem la acele vremuri”, a punctat Adrian Luca.

Afaceristul nu a ezitat să arunce „săgeţi otrăvite” nici spre judecătorii care au emis sentinţa nefavorabilă lui. „Nu-mi este deloc ruşine de faptul că am astfel de idei de afaceri (respectiv, dezvoltarea imobiliară a unor zone din periferiile centrelor urbane - care aduce în final lucruri foarte benefice precum noi locuri de muncă, mai multe impozite şi taxe la bugetul de stat etc.) şi consider foarte trist că magistraţi ai acestei ţări, oameni relativ tineri, pot pronunţa hotărâri care desconsideră şi penalizează implicit libera iniţiativă”, a mai arătat Adrian Luca în recursul care se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.  

Mai multe pentru tine:
Strigătele de disperare ale lui Dani Cek și ale Părintelui Lungu: „Azi-noapte nu am dormit. Nu am închis un ochi”
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi