Mile Cărpenişan despre prima experienţă de război: „Era ireal, parcă era un film. Părinţii mei nici nu au ştiut că plec”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jurnalistul Mile Cărpenişan s-a stins din viaţă la numai 34 de ani

Jurnalistul de război Mile Cărpenişan a acordat în urmă cu câţiva ani un interviu săptămânalului Timpolis în care povesteşte cum a pus prima dată piciorul în Kosovo şi în Irak, dar şi care au fost cele mai emoţinante experienţe. Părinţii jurnalistului, care atunci avea 23 de ani au aflat de la televizor că fiul lor transmite din război.

Mile Cărpenişan a intrat în presa scrisă în 1993, la vârsta de 18 ani. „Nu ştiam despre jurnalism decât ceea ce văzusem în filme. Eram imatur şi nu prea înţelegeam ce am de făcut. Au fost mai mulţi oameni care m-au ajutat şi toţi erau conduşi de avântul jurnalistic de după Revoluţie”, spunea Mile. A stat puţin timp în presa scrisă, de unde a plecat la o televiziune locală, atras de fascinaţia imaginii.

Mile Cărpenişan: corespondentul de război care "a trăit în vremuri interesante" şi a realizat 60.000 de materiale

Războiul din Kosovo l-a prins pe Mile corespondent la două instituţii de presă. Avea pe atunci 23 de ani, iar plecarea în Kosovo ca şi corespondent de război pentru Antena 1 s-a decis în câteva clipe. Într-o noapte în timp ce venea de la Bucureşti spre Timişoara a primit un telefon. „Nici nu ne-am mai oprit în Timişoara. Am ajuns direct în vamă. Era ireal, parcă era un film. Părinţii mei nici nu au ştiut că plec. Au aflat dimineaţa la opt, la prima transmisie în direct”, mai povestea Mile pentru sursa citată.

Colegii din presă sunt şocaţi de moartea lui Mile Cărpenişan: „Viaţa este imprevizibilă”

Amintirile pe care le-a trăit jurnalistul în Kosovo au fost vii tot timpul în inima lui. „În noaptea aceea, când am plecat din România eram singura maşină care circula pe străzile Belgradului. Ne-am dus direct la ambasada noastră. Numărăm bombele. Seara ne-am întors în ţară să ne luăm ceva haine. Am aflat că toţi jurnaliştii străini au fost evacuaţi cu puşca la cap în acea noapte. La intrarea şa sârbi, i-am minţit pe vameşi că suntem de la o revistă literară şi aşa ne-au lăsat să intrăm. Am plecat pentru două zile şi am rămas trei luni în război”, a mai spus Mile. CLICK AICI PENTRU FOTOGALERIE CU VIAŢA LUI MILE CĂRPENIŞAN

„Războiul din Kosovo, o vacanţă pe lângă cel din Irak”

După experienţa din Kosovo, Mile Cărpenişan s-a călit în războiul din Irak, unde experienţele au fost mult mai dure. „Războiul din Kosovo a fost o vacanţă pe lângă cel din Irak. Orice jurnalist care intra în Irak trebuia să semneze o hârtie prin care îşi asuma responsabilitatea depntru propria viaţă”, şi-a amintit jurnalistul. Mile susţine că după ajungerea în Irak, primul şoc a fost cel termic. „În prima noapte am crezut că mor pentru că temperatura a scăzut de la 45 de grade Celsius la minus cinci grade. Am mers apoi sute de kilometri prin deşert cu caravana şi ne întâlneam doar cu beduinii care începeau să tragă cu Kalaşnikovul spre tine pentru că eşti ziarist”, le-a mai spus Mile jurnaliştilor.

Intrarea lui Mile Cărpenişan şi a celorlaţi jurnalişti în Bagdad a fost un şoc greu de îndurat pentru un om. „Când am ajuns în oraş s-a aşternut o linişte în toate maşinile, cred că timp de zece minute nimeni nu a scos niciun sunet. Toţi ne-am scos ţigările şi fumam. Străzile erau ca un abator plin de oameni. Când vezi atâta moarte în jurul tău, sânge, bucăţi de oameni, fum, anarhie, crezi că ai văzut Apocalipsa în direct”, a mai mărturisit Mile Cărpenişan. Întrebat de jurnalistul care l-a intervievat dacă ar mai pleca într-o zonă de conflict, departe de ţară, Mile a avut un singur răspuns: „La ce oră vrei să plecăm?”.

Citeşte şi:

Mile Cărpenişan a salvat viaţa unui necunoscut, dar nu a mai apucat să se ţină de o altă promisiune

CLICK AICI PENTRU A CITI BIOGRAFIA LUI MILE CĂRPENIŞAN

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete