Microbuzl morţii din Ungaria funcţiona ca transportator „pirat”
0Potrivit primelor informaţii din Ungaria, accidentul în care trei români şi-au pierdut viaţa a fost provocat de un şofer de TIR din Slovacia, care a intrat pe contrasens. Aceleaşi date mai arată că microbuzul nu era omologat pentru transport persoane.
Microbuzul implicat în accidentul cu trei morţi din Ugaria îi aparţine unei persoane fizice din judeţul Iaşi. Potrivit primelor informaţii mijlocul de transport îi aparţine unui cetăţean din judeţul Iaşi, care obişnuia să facă transporturi internaţionale. Microbuzul nu era omologat pentru aşa ceva, fiind unul de capacitate mică. Aceleaşi informaţii mai arată că maşina a ocolit autostrada pentru a nu plăti vgnetă.
O situaţie similară a fost şi la accidental de acum două săptămâni, când cercetările poliţiştilor au arătat că şoferul care deţinea permisul de conducere avea voie să transporte doar nouă persoane, vehiculul fiind înregistrat în actele autohtone drept un microbuz cu capacitatea de nouă locuri (8+1). Rămăşiţele din microbuz au fost duse într-un garaj al poliţiei maghiare, incinta fiind bine păzită, iar primele verificări arată că vehiculul a fost recarosat fără să se ţină cont de nicio măsură de securitate.
Potrivit unor surse din poliţie astfel de transporturi sunt posibile pentru că legislaţia nu este foarte bună, permiţându-se unui proprietar cu un microbuz de până la 8 locuri să transporte persoane fără niciun aviz al autorităţilor specializate.