Marşul Învierii de la Timişoara, model de convieţuire unic în România. Pastorul romilor s-a rugat pentru cei care conduc capitala Banatului FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marşul Învierii de la Timişoara, care de 26 de ani adună laolaltă toate confesiunile din oraş, s-a desfăşurat, conform tradiţiei, în a doua zi de Paşte.

La Marşul Învierii participă reprezentanţii tuturor cultelor religioase din Timişoara. Credincioşii ortodocşi, catolici, reformaţi, lutherani, baptişti, penticostali şi ai altor biserici s-au întânlit la ora 15.00, în faţa Catedralei Mitropolitane. După câteva rugăciuni şi citiri din Biblie, în fruntea cu fanfarerele bisericilor creştine, participanţii au plecat în marş spre Primărie, de acolo la Palatul Administrativ, iar în final s-au oprit în Parcul Rozelor, unde, a fost programat un serviciu religios de Paşte. 

“Învierea Domnului Christos este un eveniment real. Nu este ceva mitologic, nu este ceva de basm. Din această Înviere curge un şuvoi de bucurie, de speranţă, care aici, în oraşul de pe Bega, îi adună împreună pe toţi cei care se salută cu <Christos a Înviat>. Ei s-au adunat pe străzile Timişoarei să proclame Înviererea. Ne adună Învierea lui Isus Christos şi, iată, ne aduce atâta bucurie şi entuziasm”, a declarat Laurenţiu Timiş, pastor al Bisericii Eclezia şi director executiv “Isus Speranţa României”.


 

Istoria Marşului Învierii de la Timişoara începe imediat după Revoluţie, în a doua zi de Paşti a anului 1990. În primul an a avut loc doar o adunare în Parcul Rozelor, la care au participat aproximativ 6.000 de persoane. A fost o nouă premieră în România, când Timişoara a demonstrat că pot trăi în armonie toate confesiunile. În 1991 a avut loc primul marş prin Timişoara, după ce Petru Dugulescu a înfiinţat Asociaţia „Iisus Speranţa României”. Numărul celor prezenţi la marş a variat în fiecare an, dar cel puţin 2.000 de persoane au fost cam în fiecare an.

“Acest eveniment a început prin viziunea pastorului Petru Dugulescu, care alături de pastorul Codreanu şi Înaltpresfinţitul Nicolae Corneanu, au dat tonul. Oamenii au simţit să arate că suntem uniţi, pentru că există unitate prin diversitate. Învierea lui Christos i-a adunat pe toţi credincioşii, indiferent de confesiune”, a mai spus Laurenţiu Timiş. 

În faţa Primăria Timişoara, credincioşii ar fi trebuit să fie întâmpinaţi de un reprezentant al Municipalităţii. Credincioşii nu au fost aşteptaţi însă de nimeni, motiv care l-a făcut pe unul dintre pastor să spună: “Se vede că nu suntem în campanie electorală!”.

Printre cei care au ţinut rugăcinea din faţa Primăriei a fost Mihai Nicolae “Tara”, păstorul Centrului Creştin al Romilor. “Păstoresc biserica romilor de aici din Timişoara şi mai multe biserici din diaspora. Biserica romilor îl avem la Strasbourg. Avem însă biserici şi în Italia, Germania, Belgia, avem fraţii noştrii din America, la New York. Avem aproape 130 de biserici care aparţin de Centrul Creştin al Romilor”, a declarat Mihai Nicolae “Tara” (foto).


 

"Tara" susţine că romii se apropie din ce în ce mai mult de biserică. “Au învăţături, avem studiu biblic, avem corul bisericii, vrem să facem lucruri bune, ca oamenii să vină la biserică să-l cunoscă pe Domnul Isus Christos. Pe timpuri a fost mai greu, dar acum şi romii s-au împăcat cu Domnul. Înainte nu aveau carte, dar acum avem tot ce ne trebuie”, a mai spus pastorul romilor, care a participat la toate marşurile începând din anul 1991.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort