Marile branduri hoteliere vin pe rând în Timişoara. După Radidisson Blu şi Ibis, urmează Mercure

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mercure Timişoara

Mercure – brandul de tip midscale, este prevăzut să aibe 60 de camere. Hotelul ar urma să fie deschis în cea de-a doua parte a anului 2019.

Orbis Hotel Group, cel mai mare operator hotelier din Europa de Est– lider pe segmentul de călătorii şi stil de viaţă în lume, îşi dezvoltă reţeaua hotelieră din România prin deschiderea a două hoteluri în Timişoara. Primul este sub brandul economic Ibis, care va fi  construit de fraţii Marius şi Emil Cristescu, în zona Timco. Hotelul cu 200 de camere este programat să se deschidă în 2020. 

Al doilea hotel de sub umbrela Orbis va fi Mercure – brandul de tip midscale. Hotelul este prevăzut să aibe 60 de camere. Conform proiectului, ar urma să fie deschis în cea de-a doua parte a anului 2019. 

“Iată că în ultimul timp, s-au anunţat investiţii majore în domeniul hotelier, sub umbrela lanţurilor hoteliere internaţionale. După ce s-a vorbit de construcţia unui hotel Radisson Blue în complexul ISHO, apoi hotelul Ibis pentru 2019, iată că în ultima săptămână a fost anunţată construcţia unui hotel sub brandul Mercure. Alte investiţii în acelaşi domeniu urmează să fie dezvăluite probabil în curând de către dezvoltatori. E o dovadă că turismul în Timişoara prinde contur şi oraşul devine o destinaţie importantă şi din acest punct de vedere”, a scris viceprimarul Dan Diaconu, pe pagina sa de Facebook.

Grupul hotelier Orbis este cel mai mare lanţ de hoteluri din Polonia şi Europa Centrală şi de Est, cu 127 de unităţi hoteliere. Grupul are în total 20.500 camere. 

Hotelurile operează sub brandurile Sofitel, Pullman, M Gallery, Novotel, Mercure, Ibis, Ibis Styles şi Ibis budget. Aceste branduri, recunoscute în toată lumea, oferă servicii de calitate la diferite standarde, variind de la lux de cinci stele la hoteluri economice de o stea.

De cealaltă parte, un alt mare brand de hoteluri, Radisson Blu, se va construi în noul cartier ISHO. Hotelul va avea 160 de camere, un restaurant gastronomic şi un bar concept. Hotelul va avea, de asemenea, un spaţiu de 1.000 metri pătraţi pentru socializare (inclusiv un ballroom), un centru performant de conferinţe şi un centru fitness care va funcţiona non-stop.Radisson Blu se va deschide în 2020.

Citiţi şi

Ibis construieşte primul hotel din Timişoara. Unitatea este programată să se deschidă în anul 2020


Începe construcţia primului hotel internaţional de top în Timişoara. Radisson Blu va fi finalizat în 2020 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Îngrijorare cu privire la sănătatea prințului, la 17 ani de la transplantul salvator. Soțul viitoarei regine trece printr-o perioadă grea
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție