„Liniuţe” legale pe pista de decolare a aeroportului din Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Amatorii de viteză vor avea ocazia să se întreacă într-un concurs legal, duminică, pe Aeroportul „Traian Vuia” . Organizatiorii se aşteaptă la peste 60 de maşini

Tot mai des se organizează „liniuţe” pe drumurile publice, bulevarde şi parcări din Timişoara. Nu de puţine ori, amatorii de viteză au provocat accidente. Pe de altă parte, ei deranjează şi prin zgomotul pe care îl provoacă noaptea, atunci când se organizează aceste curse ilegale.

Pentru ei se va organiza un concurs legal sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, filiala Timiş. Tinerii îşi vor putea încerca caii putere pe Aeroportul Internaţional „Traian Vuia”, în deplină siguranţă.

Concursul va avea loc duminică, între orele 9.00 şi 16.00, pe o bretea de acces, pe distanţa de 402 metri. Cursa este deschisă atât sportivilor licenţiaţi cât şi amatorilor. Înscrierea este gratuită, condiţiile de participare fiind posesia de permis de conducere mai vechi de un an, autoturism corespunzător din punct de vedere tehnic, înmatriculat,cu asigurare de răspundere civilă valabilă, cască de protecţie şi centuri de siguranţă standard.

Înscrierile se vor face în ziua concursului între orele 09.00 şi 10.00, numărul de înscrieri fiind limitat datorită timpului alocat de folosire a aeroportului. La înscriere participanţii vor lua cunoştinţa de Regulamentul particular al compeiţiei.

Organizatorii se aşteaptă la peste 60 de participanţi. Accesul publicului se va face prin parcarea 1 a aeroportului.

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”