Lampa de Cartea Recordurilor, din Piaţa 700, este victima traducătorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inaugurată anul trecut, de Ziua Timişoarei, lampa gigantică din Piaţa 700, care va intra în curând în Cartea Recordurilor pentru dimensiunile sale, este urmărită de greşeli de ortografie care nu fac deloc cinste oraşului de pe Bega.

De vină sunt traducătorii care nu reuşesc deloc să scrie aşa cum trebuie câteva cuvinte. Este deja a doua oară când lampa va trebui retuşată, deşi a stat în renovare câteva săptămâni. Reprezentanţii Fundaţiei Academice Culturale Timişoara (FACT) şi cei ai ELBA sunt disperaţi din cauza traducătorilor autorizaţi care s-au ocupat de redactarea textelor de pe lampa gigantică din Piaţa 700. "Data trecută au fost greşeli la două faţete: cea în limba germană şi cea în italiană. Acum le-au refăcut traducătorii, dar tot au greşit. Au scris < electrisch >, în loc de < elektrisch>. Şi cei de la Elba sunt supăraţi, dar sperăm că se va remedia în cel mai scurt timp", a declarat Coriolan Gârboni, preşedintele FACT.

Costă cât un apartament
Cea mai mare lampă din lume a costat 28.000 de euro, bani primiţi din sponsorizări, are o lungime de 6,5 metri, 1.139 de kilograme şi este perfect funcţională. Felinarul are în interior un bec de jumătatea de metru, care este aprins pe timpul nopţii . Lampa a fost montată în locul unei alte lucrări de Guiness Book, halba uriaşă, care a fost mutată între timp la fabrica de bere.
FACT a pregătit deja alte două proiecte pe care speră că le va omologa în Guiness Book. Este vorba de un concert de vals în aer liber la care să participle cele mai multe perechi şi despre o "surpriză" pe care Coriolan Gârboni nu a vrut să o dezvăluie încă, de teamă să nu le fie furată ideea.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cicatrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat