Klaus Iohannis şi Victor Ponta, chemaţi la dezbaterea finală pentru preşedinţie în „bastionul dreptei“ de la Timişoara, la 25 de ani de la Revoluţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Klaus Iohannis, candidatul ACL, a declarat, astăzi, că una dintre variantele pe care le ia în calcul pentru dezbaterea finală cu Victor Ponta este la Timişoara.

Invitaţia pentru dezbaterea finală din campania electorală dintre Klaus Iohannis, candidatul ACL, şi Victor Ponta, de la PSD, a fost lansată celor doi de către Marilen Pirtea, rectorul Universităţii de Vest din Timişoara.

Klaus Iohannis a declarat, astăzi, că pentru dezbaterea finală i se pare o idee foarte bună ca întâlnirea să fie la Timişoara, oraşul în care a pornit Revoluţia anticomunistă din urmă cu 25 de ani.

„Am primit cu bucurie invitaţia Universităţii de Vest din Timişoara. Mi se pare un lucru excepţional de bun ca întâlnirea programată să aibă loc la Timişoara. Este nevoie ca dezbaterea să aibă loc undeva unde toată media are aceces în mod egal, unde toate condiţiile sunt de aşa natură că nu poate fi bănuit vreun candidat sau altul de vreun avantaj ilegitim”, a declarat Klaus Iohannis.

„Invitaţia scrisă a primit-o domnul Klaus Iohannis de la mine, când a fost la Timişoara. Am trimis o invitaţie şi domnului Victor Ponta. Universitatea de Vest este o instituţie serioasă, care a mai organizat dezbateri pentru alegerile europarlamentare, parlamentare, la alegerile locale. Cred că la 25 de ani de la Revoluţie – sărbătorit şi comemorat în acest an, Timişoara merită un asemenea demers. Timişorenii care au pornit Revoluţia merită anumte răspunsuri, merită să afle după 25 de ani dacă România are un viitor”, a declarat Marilen Pirtea, pentru Adevărul. 

“Prestigiul acestei universităţi şi spiritul în care a fost lansată invitaţia, aceea a unui dialog real pe teme importante pentru cetăţeni, m-au determinat să accept propunerea formulată de rectorul Marilen Pirtea. Din respect pentru cetăţeni, o astfel de dezbatere electorală nu poate să aibă loc decât într-un cadru echitabil şi neutru pentru ambii candidaţi şi consider că aceste condiţii pot fi asigurate de Universitatea de Vest din Timişoara.
 

Am fost neplăcut surprins că Victor Ponta preferă să dialogheze cu mine într-un format de discuţii prestabilit de către echipa sa, cu moderatorii şi cu temele fixate după bunul său plac. M-aş fi aşteptat de la domnul Ponta să nu dezonoreze votul oamenilor care l-au propulsat în turul doi al alegerilor prezidenţiale preferând un simulacru de dezbatere şi să aibă curajul de a avea împreună o confruntare de idei corectă, într-un cadru imparţial”, a transmis Klaus Iohannis, într-un comunicat de presă.

Candidatul ACL îi aşteaptă pe Victor Ponta să participle la dezbaterea electoral de la Timişoara.

“Îl aştept pe domnul Ponta să onoreze invitaţia Universităţii de Vest din Timişoara şi să fie de acord ca ambele echipe de campanie să negocieze temele şi să pună la punct, împreună cu organizatorii, detaliile acestei dezbateri. Fac un apel la Victor Ponta să nu mai tergiverseze luarea unei decizii şi să accepte organizarea unei dezbateri electorale în mediu universitar, la care să aibă acces toată presa şi toate televiziunile din România, inclusiv televiziunea publică”, mai spus Iohannis.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul