Inspectoratul Şcolar Timiş reclamă grădiniţele private la Protecţia Consumatorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectoratul Şcolar Timiş s-a supărat pe grădiniţele private. Nu pe cele care funcţionează perfect legal, ci pe cele care nu au toate autorizaţiile necesare. Soluţia cea mai bună pentru stopat acest fenomen: Protecţia Consumatorilor să verifice toate unităţile.

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Timiş (CJPC) va avea în perioada următoare de lucru. Aceasta după ce Inspectoratul Şcolar Judeţean a decis să reclame grădiniţele private care nu au autorizaţiile necesare. Aceste unităţi  nu sunt autorizate de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP) din cadrul Ministerului Educaţiei, iar în aceste condiţii controlul asupra a ce condiţii şi programe oferă acestea este greu de realizat.

Şeful inspectoratului şcolar din Timiş, Cornel Petroman, se gândeşte să ceară verificarea tuturor unităţilor de tip grădiniţă, ridicate cu bani privaţi. În 2013 erau acreditate doar patru grădiniţe şi 16 erau autorizate să funcţioneze. Procedura nu e una uşoară, recunoaşte Petroman, dar o asemenea autorizare ar trebui obligatoriu efectuată. Desigur, toată această procedură ar fi în favoarea micuţilor care frecventează aceste unităţi.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online