Incidente petrecute pe drumurile din Timiş: copii accidentaţi cu scuterul şi maşini lovite pe contrasens

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Zoltan Kiraly

Weekend-ul care s-a încheiat nu a fost lipsit de incidente pe drumurile din Timiş. Majoritatea s-au petrecut din cauza neatenţiei participanţilor la traficul rutier, dar şi din cauza consumului de alcool.

În data de  21.09.2012, la ora 15.00, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizaţi despre producerea unui accident pe raza localităţii Giulvăz. Deplasându-se la faţa locului au constatat că P. Dumitru, de 17 ani, din localitatea mai sus menţionată, a condus un moped pe raza comunei, iar la un moment dat a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un biciclist. În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară  a minorului B.M., de 4  ani, din aceeaşi comună, care se afla pe bicicletă.

În acceeaşi zi, la  ora 19.00, S. Tiberiu, de 41 de ani, din Timişoara a condus un autoturism pe strada Armoniei, iar la un moment dat, încercând să ocolească un câine, a pătruns pe contrasens unde a  intrat în coliziune cu un alt autoturism, care se deplasa regulamentar. În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a celuilalt conducător auto, A. Virgil, de 52 de ani, din Timişoara. În ambele cazuri, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

În data de 22.09.2012, la ora 22.00, F.F. Daniel, de 21 de ani, din Sânmihaiu German, a condus un moped pe raza localităţii Cenei, iar la intersecţia cu DN 59 B, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism, intrând în coliziune cu acesta. În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară  a pasagerei de pe moped, G.I. Paula, de 18 ani, din comuna Cenei. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că tânărul nu poseda permis de conducere şi nici curs de legislaţie rutieră, iar la testarea cu aparatul etilotest acesta a indicat o valoare de  0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările continuă în acest caz.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!