Idei eco-inovative prin finanţări norvegiene: Vopsea lavabilă termoizolantă, supliment alimentar pentru albine, monitor de mediu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Printre inovaţiile câştigătoare se află şi un supliment alimentar pentru albine casutanaturii.ro

Printre produsele eco-inovative se află vopseaua lavabilă cu proprietăţi termoizolante, suplimentul alimentar din plante pentru prevenirea nosemozei la albine, monitorul de mediu portabil şi un proiectorul inteligent pentru telefonul mobil.

Produse eco-inovative din Regiunea Vest precum vopsea lavabilă cu proprietăţi termoizolante, un supliment alimentar din plante pentru prevenirea nosemozei (cunoscută şi sub numele de „boala mizeriei”) la albine, monitor de mediu portabil (Uradmonitor), platformă pentru dezvoltarea rapidă a aplicaţiilor software de business şi un proiector inteligent pentru telefonul mobil se comercializează pe piaţa din Regiunea Vest şi din alte regiuni sau se află în plin proces de pregătire pentru a fi comercializate. 

Aceste produse au câştigat competiţiile de inovare organizate pe parcursul anilor 2014 şi 2015 de către Asociaţia Tehimpuls-Centru Regional de Inovare şi Transfer Tehnologic şi astfel, au beneficiat de granturi în valoare de câte 10.000 de euro, traininguri în domeniul proprietăţii intelectuale şi a comercializării produselor, de consultanţă, precum şi de asistenţă tehnică pentru patentarea produselor. 

Finanţarea acestor produse a fost acordată în cadrul proiectului Asociaţiei Tehimpuls „Întreprinderi Eco-Inovative în Regiunea Vest”, proiect susţinut – în proporţie de aproximativ 90% - cu fonduri nerambursabile norvegiene acordate prin Mecanismul Financiar Norvegian–Norway Grants, iar aproximativ 10% din finanţare a fost asigurată de Asociaţia Tehimpuls. Valoarea totală a proiectului a fost de aproximativ 179.000 euro.

Obiectivul principal al proiectului a constat în sprijinirea întreprinderilor din Regiunea Vest în vederea facilitării comercializării celor mai bune idei eco-inovative (produse, servicii şi tehnologii care urmăresc o utilizare mai eficientă a resurselor şi/sau un impact redus asupra mediului). Proiectul a fost iniţiat în luna iunie a anului 2014 şi se încheie la finalul acestei luni (aprilie 2016) prin organizarea unui eveniment dedicat beneficiarilor proiectului şi mediului academic şi celui universitar din Regiunea Vest. 

Asociaţia Tehimpuls – Centrul Regional de Inovare şi Transfer Tehnologic este un organism non-guvernamental, non-profit, creat în anul 2006 cu misiunea de a creşte competitivitatea economiei Regiunii Vest prin facilitarea cooperării dintre firme şi universităţi, cât şi organizaţii de cercetare-dezvoltare şi inovare. 

Membrii fondatori ai Asociaţiei Tehimpuls sunt Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest, Universitatea Politehnica din Timişoara, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României”, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, Asociaţia pentru Cercetare Multidisciplinară din Zona de Vest şi Asociaţia Inginerilor din România. Acestora li s-au alăturat, în anul 2010, SC Azur SA şi Obrist Eastern Europe SRL, iar în anul 2013, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.   

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui