FOTO Uluitoarea poveste a Cetăţii Şoimoş, construită între 1272-1275, la sfârşitul Dinastiei Arpadiene
0Cetatea Şomoş (judeţul Arad) este considerată una dintre cele mai frumoase cetăţi medievale de pe teritoriul României.
Cetatea construită pe un deal, la 220 de metri altitudine, ar fi trebuit să dispară la sfârşitul secolului al 18-lea, însă datorită dificultăţii cu care se ajungea la ea, cât şi a relativei distanţe faţă de oraş, nu a putut fi distrus de mâna omului. Din secolului al 19-lea a intrat sub protecţia legii monumentelor.
Cetatea Şoimoş se află la o distanţă de 60 de kilometri de Timişoara şi 35 faţă de Arad. Este în apropierea graniţei dintre Banatul istoric şi Transilvania, pe partea stângă a Mureşului.
Povestea cetăţii construite de Paul
Zona de jos a Mureşului a fost una dintre cele mai dezvoltate regiuni din Regatul Ungariei, având rol strategic în drumul comerţului. Aşa se face că vaste zone de pe malul râului ajung pe mâinile unor proprietari de rang înalt. Este şi cazul lui Paul, ban de Severin, care îşi ridică o cetate la Şoimoş.
Foto:cjarad.ro
Construcţia cetăţii începe după invazia regatului Ungariei de către tătari, între anii 1272-1275. După stingerea Dinastiei Arpadiene, Ungaria este cuprinsă de anarhie, diferiţi baroni grăbindu-se să se aleagă cu proprietăţi cât mai vaste. Aşa a ajuns voievodul transilvănean Ladislau Kan să pună mâna pe cetatea de la Şoimoş. În 1315, trupele regelui Ungariei, Carol Robert de Anjou, au reuşit să dobândească cetatea.
Spre mijlocul secolului al 15-lea, cetatea este donată succesiv. Dintr-un document redectat de capitlul din Buda, la 1442, reiese că a fost vândută cu 19.000 de florin lui Ladislau Hagymasi de Bereczo, de către regele Albert. Apoi, ajunge în posesia lui Vladislav I, care o face cadou familiei Orszag.
Foto: cjarad.ro
Înflorirea din perioada lui Ioan de Hunedoara
În 1446 ajunge în mâinile lui Ioan de Hunedoara. Este perioada de aur a cetăţii. Se spune că cetatea a fost refăcută în acele vremuri de meşteri italieni, iar aspectul actual I se datrorează de atunci.
După moartea lui Ioan de Hunedoara, castelul ajunge la văduva marelui comandant, Elisabeta Szilagyi.
În vremea regelui Matia, trece din nouă pe la mai mulţi proprietari: Jan Giskra, Miklos şi Jakab Banffy, apoi Ioan Corvin, fiul lui Matia. După stingerea dinastiei Hunyadi-Corvin (1508), întreaga moştenire ajunge la văduva lui Ioan Corvin, Frangepan Beatrix, iar apoi la noul ei soţ, groful Gheorghe de Brandenburg.
În 1515, după ocuparea Lipovei, cetatea a fost asediată şi ocupată pentru o scurtă vreme de către trupele de ţărani răsculaţi conduse de secuiul Gheorghe Doja. Revoluţia ţărănească este înfrântă, iar cetatea ajunge în proprietarea lui Ioan Zapolya. La mijlocul secolului al 16-lea devine rezidenţă princiară pentru văduva lui Ioan Zapolya, Izabella.
Foto: cjarad.ro
Aproape 100 de ani la otomani
În 1551, Cetatea Şoimoş este ocupată de turci. După o scurtă perioadă de eliberare, de către principele transilvănean Bathory, în 1595, cetatea este cedată definitiv otomanilor de către principele Gabriel Bethlen.
Rămâne la turci până la 26 mai 1688. A avut apoi doar întrebuinţare militară până la începutul secolului al 18-lea. A fost părăsită oficial în 1788 şi supusă demolărilor.
Domeniul cetăţii a fost unul dintre cele mai mari din teritoriul comitatelor de vest. Număra la sfârşitul secolului al 15-lea 160 de sate răspândite pe suprafaţa comitatelor Arad şi Timiş.
Cetatea este alcătuită dintr-o centură interioară şi una exterioară. În partea de sud este mărinită de o stâncă abruptă. În partea de vest se află un turn şi intrarea principală. În zona de este se găsesc două aripi de construcţii. Una dintre ele era numită “Aripa Izabella”, cu trimitere la locuinţa personală a reginei.
Pentru construcţia cetăţii s-au folosit foarte multe pietre de granit, material care s-a păstrat bine până în zilele noastre.
Foto:cjarad.ro
Astăzi, cetatea este vizitată de numeroşi turişti. Cei mai interesaţi sunt cei veniţi din Ungaria, dar este un loc în care se relaxează numroşi locuitori din judeţele Arad şi Timiş. Vara, în interior, oamenii s-au obişnuit să se întindă la iarbă verde.
Foto: Ştefan Both